Ministerul Educaţiei a anunţat că Guvernul a adoptat o hotărâre prin care cuantumul minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social pentru elevi este cel stabilit de autorităţile locale, aflat în plată în anul şcolar 2018-2019. Ministerul precizează că autorităţile locale pot stabili un cuantum mai mare al burselor, în funcţie de posibilităţile financiare existente la nivel local.