Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a declanşat controale la producătorii de energie electrică pentru a vedea diferenţele dintre puterea instalată şi cea disponibilă, urmând ca unor companii să le fie reduse licenţele, a declarat, luni, preşedintele ANRE, Dumitru Chiriţă, la conferinţa „Energie cu responabilitate”, organizată de publicația InvesTenergy.
„Informam cu altă ocazie că ANRE va declanşa, acum pot să vă spun că am declanşat controale la toţi operatorii de producere a energiei electrice pentru a lămuri pe deplin care este puterea instalată şi disponibilă în România astfel încât să încurajăm investiţiile în capacităţi de producere. Deja avem producători care s-au oferit voluntar să-şi reducă licenţele şi în curând o să avem noi producători cărora noi o să le reducem licenţele pentru că au capacităţi care nu mai sunt demult disponibile”, a spus Dumitru Chiriţă.
Articolul ANRE a început controalele la producătorii de energie pentru a vedea diferenţele dintre puterea instalată şi cea disponibilă apare prima dată în Impact In Gorj.