Angajații APIA Gorj, la datorie și în weekend! Se apropie termenul limită!


Conducerea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj reamintește fermierilor care nu au depus încă cererea unică de plată că sunt așteptați să se prezinte la Centrele județene/locale APIA, în vederea depunerii cererii.

Potrivit unui anunț al APIA Central, pentru a veni în sprijinul fermierilor, centrele județene și locale ale APIA vor lucra în fiecare zi, inclusiv sâmbăta și duminica, până la data de 15 mai 2019. APIA informează că în perioada 1 martie – 3 mai 2019, în cadrul Campaniei de primire a Cererilor Unice de Plată, a fost depus un număr de 684.495 de cereri, pentru o suprafaţă de 5.036.328 de hectare. Sprijinul financiar este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul județean Gorj informa în ultimul buletin transmis la finele lunii trecute faptul că, până la data de 25 aprilie 2019, au fost depuse, în cadrul Campaniei de primire a Cererilor Unice de Plată în anul 2019, un număr de 13.997 cereri, dintr-un număr de 14.912 fermieri programați, ceea ce reprezintă 93,86%, respectiv, 77% din fermieri așteptați pentru depunerea Cererilor Unice de Plată. ,,Reamintim că depunerea Cererilor Unice de Plată în cadrul Campaniei 2019 se va încheia la data de 15 mai 2019, fără penalizări, în conformitate cu prevederile OMADR nr. 69/2019”, a transmis conducerea APIA Gorj.La nivelul APIA Centrul Judeţean Gorj, cererile unice de plată se depun astfel: cererile cu suprafeţe peste 50 ha se depun la Centrul Judeţean – Serviciul Autorizare Plăţi; cererile pentru sector zootehnic se depun la Centrul Judeţean – Serviciul Măsuri de Sprijin; cererile cu suprafeţe sub 50 ha se depun la cele șase centre locale cărora le sunt arondate localităţile din judeţ, respectiv: Centrul Local Târgu-Jiu – Arcani, Bălăneşti, Băleşti, Bâlteni, Bumbeşti-Jiu, Dăneşti, Drăguţeşti, Fărcăşeşti, Leleşti, Negomir, Peştişani, Rovinari, Runcu, Schela, Stăneşti, Teleşti, Târgu-Jiu, Tismana, Turcineşti, Scoarţa; Centrul Local Târgu-Cărbuneşti – Târgu-Cărbuneşti, Ţicleni, Săuleşti, Vladimir, Roşia de Amaradia, Prigoria, Albeni, Bengeşti-Ciocadia, Licurici, Berleşti, Bărbăteşti, Jupîneşti, Turburea, Aninoasa; Centrul Local Novaci – Alimpeşti, Baia de Fier, Bumbeşti-Piţic, Crasna, Muşeteşti, Novaci, Polovragi, Săcelu; Centrul Local Motru – Glogova, Ciuperceni, Godineşti, Slivileşti, Dragoteşti, Mătăsari, Samarineşti, Cătunele, Câlnic, Văgiuleşti, Motru, Padeş; Centrul Local Hurezani – Logreşti, Căpreni, Stejari, Dănciuleşti, Bustuchin, Cruşeţ, Hurezani, Stoina; Centrul Local Turceni – Bolboşi, Borăscu, Brăneşti, Ioneşti, Plopşoru, Ţânţăreni, Turceni, Urdari. Reamintim că România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, beneficiază de fonduri europene, prin aplicarea schemelor de plăţi/măsurilor de sprijin/ajutoarelor naționale tranzitorii, ca mecanisme de susţinere a producătorilor agricoli, respectiv: schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, plata pentru tinerii fermieri, plata pentru micii fermieri, schema de sprijin cuplat în sectorul vegetal și zootehnic; măsurile compensatorii de dezvoltare rurală: Măsura 10 – Agro-mediu şi climă, Măsura 11 – Agricultura ecologică, Măsura 13 – Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice (PNDR 2014-2020); ajutoarele naţionale tranzitorii (ANT) care se acordă în sectorul vegetal şi zootehnic.
Izabella Molnar



Cititi tot articolul