Alexandru Ilie, teolog: Să nu credeți in magia alba!



“Să nu mergeți la femeile care au Biblia, icoane și crucea pe
masă, nici la bioenergeticieni, parapshihologi, preoți care deschid cartea,
clarvăzătoarele și prezicătoarele îmbrăcate frumos de la tv. Din păcate, în
ziua de azi se promovează din ce în ce mai mult la televizor astfel de oameni,
recomandați de vedetele și persoanele moderne și emancipate, care consideră
Biserica învechită.
Dumnezeu dă daruri minunate numai la oamenii credincioși cu viață curată, după
zeci de ani de rugăciuni, post și nevoințe (suferințe).
Singurul tratament adevărat îl găsim doar în Biserica Ortodoxă !”

Așa
ii sfatuieste Alexandru Ilie, teolog, fost jurnalist pentru ziarul Lumina, pe
toti cei ce cauta informatii despre duhovnicii imbunatatiti din Romania pe care
el i-a cunoscut si a adunat sfaturi folositoare de la acestia.Aceste sfaturi le
impartaseste pe blogul sau dragosteavasalvalumea, tuturor credinciosilor ce
intampina diverse probleme sau pur si simplu isi cauta rostul in viata.

 Alexandru
Ilie a crescut la umbra unor mari “stalpi” cum ii numeste chiar el pe
părintele Iustin Pârvu de la Petru Vodă sau parintele Daniil Horga, pe
care il caracterizeaza drept “un sfant in viata”.

R: Ati postat foarte mult pe blog despre efectele
devastatoare ale magiei, cum recunoaste cineva ca are farmece? Multi nu cred in
astfel de lucruri, mai ales tinerii…

A.I. Din nefericire, vrăjile şi farmecele sunt încă un
subiect tabu, ceva fantezist pentru mulţi, dar ele sunt foarte prezente în
viaţa noastră. Cei mai mulţi care au farmece, se simt foarte rău dar analizele
lor medicale sunt foarte bune, doctorii le spun că sunt sănătoşi. Îţi poţi da
seama dacă ai farmece atunci când vrei să te apropii de Dumnezeu şi nu poţi, te
ţine ceva, te împiedică ceva: nu poţi sta la slujbe, ai o repulsie pentru
biserică, preoţi, icoane etc. Este foarte important de ştiut că farmecele îşi
fac loc în viaţa noastră atunci când avem păcate mari, fie noi personal, fie
cei din familia noastră, de aceea duhovnicul şi relaţia noastră cu biserica
ortodoxă sunt esenţiale. Foarte mulţi, atunci când au o problemă, aleargă la
vrăjitoare în loc să meargă la un preot. Este mare păcat şi e posibil să îşi
facă foarte mult rău. Cunosc mulţi oameni care au apelat la descântătoare iar
apoi au suferit ani de zile de pe urma bolilor şi duhurilor necurate. În cazul
în care a fost cineva la aceste femei, trebuie neapărat să se spovedească!

R: Cum ati ajuns la parintele Justin Parvu si care a fost
prima impresie despre domnia sa?

A.I.: Am ajuns la părintele Iustin în 2010, cu unul din
colegii de la Teologie. Părintele avea foarte multă dragoste, îl simţeai foarte
apropiat, simţeai că eşti în rai lângă sfinţia sa, nu mai voiai să pleci.
Atunci când mergi cu sufletul deschis la un părinte cu viaţă sfântă, Dumnezeu
parcă e atât de prezent că poţi pune degetul pe El.

R: Cum v-a schimbat personal intalnirea cu acesti mari
duhovnici?

A.I.: Orice întâlnire cu un om cu viaţă sfântă, plin de
harul lui Dumnezeu te schimbă, te marchează, realizezi că Hristos e viu,
înţelegi că totul nu e doar o poveste, lupta duhovnicească e cât se poate de
reală, iadul şi raiul nu sunt basme,  la
fel şi consecinţele păcatelor noastre. Cele mai bune dovezi că Dumnezeu există
sunt exemplele vii, sfinţii de lângă noi.

R: Mai exista duhovnici in tara noastra cu harisme precum
darul stravederii sau inainte-vederii?

A.I.: Da există, slavă Domnului, dar stau foarte retraşi,
prin mănăstiri din vârf de munte de obicei, nu vor să iasă în evidenţă, stau la
linişte, foarte smeriţi. Nu sunt uşor de găsit, dar orice efort merită!

R: Noi crestinii, in dezorientarea generala de astazi, avem
nevoie de buni povatuitori duhovnicesti. Cum ii gasim?

A.I.:  De la an la an,
prezenţa răului din lume parcă se conturează tot mai tare, e mai sufocantă. Un
duhovnic bun e vital pentru omul de azi, îl recunoşti în primul rând dacă are
dragoste pentru cei din jurul său, simţi că îi pasă de tine, nu e grăbit, face
tot ce poate, îşi dă haina de pe el ca să te ajute. Un preot bun are o viaţă curată,
îl simţi că trăieşte pentru Dumnezeu, e implicat, e serios, nu îţi cere bani,
nu e superficial, şi mai ales, te învaţă adevărul de credinţă, fără să te
menajeze, îţi spune unde greşeşti, te ceartă, nu îţi spune doar ce vrei să
auzi.

R: Ce părere aveţi despre aceste conferinţe/cursuri pentru
evoluţie spirituală organizate de diverşi „maeştri spirituali” prin
toată ţara? Un creştin poate participa la astfel de cursuri? Ei spun că
promovează un mesaj de iubire şi toleranţă şi că se adresează tuturor religiilor…

A.I.:  Sunt foarte
nocive aceste lucruri şi foarte înşelătoare. Biserica noastră are o vechime de
2000 de ani, nu e nevoie să vină aşa zişi maeştri să ne înveţe pe noi
spiritualitate. Când noi construiam biserici şi mănăstiri, invăţăturile lor nici
nu existau. Nu trebuie să amestecăm lucrurile, în mâncare dacă se pune puţină
otravă, toată mâncarea se otrăveşte. Noi trebuie să ţinem de biserica ortodoxă,
de sfinţii noştri. Domnitorii noştri şi toţi intelectualii de marcă au fost
totdeauna ortodocşi, toată istoria noastră este impregnată de trăire ortodoxă.

Articolul Alexandru Ilie, teolog: Să nu credeți in magia alba! apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul