ALDE Gorj visează la propriu candidatul pentru prezidențiale. Weber: „Nu cred că este așa de bine privit”



Propunere îndrăzneață din partea
liberal-democraților gorjeni. Aceștia îi cer lui Tăriceanu să candideze la
prezidențiale și au pretenții ca PSD să le susțină propunerea. În replică
președintele social-democraților gorjeni le transmite să-și vadă lungul nasului
amintindu-le ce scor au scos la ultimele alegeri.

Organizatia
ALDE Gorj îi cere președintelui Călin Popescu-Tăriceanu, singurul care
întrunește toate aceste cerințe și, de asemenea, singurul contracandidat cu
adevărat redutabil al actualului președinte, așa cum o demonstrează de multă
vreme toate cercetările sociologice, să își asume și să își anunțe neîntârziat
candidatura în alegerile prezidențiale din luna noiembrie.Cerem, de asemenea,
conducerii centrale a partidului să demareze neîntârziat negocieri cu
partenerul de guvernare PSD pentru stabilirea unui candidat comun în alegerile
prezidențiale, în persoana dlui. Călin Popescu-Tăriceanu, cel care poate
înfrânge mașinăria electorală grupată în spatele actualului președinte și care
poate aduce în fruntea țării un lider,
este
decizia luată de organizația județeană a ALDE Gorj în cadrul ultimei ședințe.

Propunerea celor din tabăra ALDE este
văzută ca o absurditate de către colegii de alianță de la Gorj. Mihai Weber
susține că liberal-democrații gorjeni se grăbesc și acționează la cald.
Președintele PSD Gorj le amintește celor din ALDE că astfel de decizii nu se
iau în teritoriu. „E puțină aroganță din partea ALDE. Cum poată să ceară un
partener de alianță, să impună acest lucru? Mie mi se pare puțin deplasat. A
avea o discuție este cu totul și cu totul altceva, a face un sondaj, a discuta.
Eu cred că PSD are resursă umană calificată pentru a ocupa poziția respectivă.
Lucrul acesta nu poate să vină ca o impunere, îl pui pe X, că dacă nu îmi iau
jucăriile și plec. Mi se pare puțin deplasată această abordare. Trebuie purtată
o discuție, trebuie făcută o analiză foarte serioasă, pentru că PSD își dorește
să aibă candidat la prezidențiale. Ca orice partid mare, își dorește în primul
rând să aibă un candidat din cadrul formațiunii. Sigur că vor fi discuții și se
va vedea dacă se ajunge la un rezultat. E o organizație în țară care adoptă o
rezoluție. Bun, și?! Pot să adopte și 50 de rezoluții, asta este o discuție
care se poartă la nivel central. Putem să adoptăm și noi 10 rezoluții, care e
rezultatul, să facem ceva să ne aflăm în treabă? Deja un candidat de la PSD
și-a anunțat intenția, dar mai sunt și alții. Cred că trebuie discutat acolo”.

Scor
mic, credibilitate nulă

Mihai Weber nu agreează această primă
variantă nici pe baza analizei făcute în urma rezultatelor de la alegerile
europarlamentare când ALDE a obținut un scor catastrofal. „Nu poți să spui că
îl impui pe Călin Popescu Tăriceanu, vezi-Doamne, că am făcut noi o rezoluție
la Gorj. Eu apreciez entuziasmul și faptul că sunt extrem de creduli. Și eu îmi
doresc să existe o persoană în care să cred 100%, dar ați văzut intenția
românilor la ultima confruntare electorală. Cu tot respectul pentru domnul
Tăriceanu, dar nu pleacă dintr-un pole-position. Un partid care nu a reușit să
treacă pragul electoral cu toată locomotiva domnului Tăriceanu, nu cred că mai
este așa de bine privit cum a fost înainte de această bătălie electorală”, a
mai declarat Mihai Weber.

Chelul, tichie de mărgaritar!

Vicepreședintele ALDE Gorj
Robert Filip crede că scorul de la europarlametare nu este relevant. Acesta
susține că orice șut e un pas înainte. „Îmi mențin
punctul de vedere privind candidatura domnului Călin Popescu Tăriceanu la
președinție. Considerăm noi la Gorj că este singurul om care îndeplinește toate
criteriile pentru a fi un bun președinte și un bun român. Ne așteptăm să avem
susținerea mai multor organizații din țară. Unele au și adoptat deja această
rezoluție. Sperăm să își dea seama și partenerii de la PSD că domnul Tăriceanu
este cel care poate să ne reprezinte cu demnitate în Europa, să îi adune pe
toți românii în același loc și să fim pe același drum, nu să ne dezbine și să
avem tot timpul un președinte care să nu ne facă cinste pe unde merge. Fiecare
luptă are oameni care pierd și oameni care câștigă, iar lupta pe care noi am
pierdut-o la alegerile europarlamentare va fi un pas înainte să ne dăm seama ce
am greșit și ce avem de făcut” susține vicepreședintele ALDE Gorj Robert Filip.

Articolul ALDE Gorj visează la propriu candidatul pentru prezidențiale. Weber: „Nu cred că este așa de bine privit” apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul