Ajutorul de minimis pentru usturoi, accesibil pentru doi gorjeni. Unul a pierdut producția



Producția de usturoi a unui gorjean, afectată de vreme.
Agricultorul a pierdut cei 3000 de euro puși la bătaie de stat după ce nu a
putut duce la îndeplinire condițiile de acordare a banilor.

„Avem înscriși în programul de minimis
pentru programul de usturoi trei producători cu o suprafață totală de 3,9
hectare. Dintre aceștia, din păcate, unul a renunțat din cauza unor probleme cu
producția. Ceilalți doi producători din Prigoria vor merge înainte. Unu a depus
deja actele, cel de-al doilea va depune în cursul săptămânii viitoare
documentele de vânzare pentru cantitatea solicitată pentru a primi banii. De
anul viitor sperăm să crească numărul celor care se vor înscrie în programul de
minimis la usturoi. Sperăm ca pe piețele din Târgu Jiu să iasă usturoiul produs
la noi, usturoiul românesc care după cum se știe este foarte apreciat”, a
declarat Alin Petrică, directorul adjunct al DADR Gorj.

Articolul Ajutorul de minimis pentru usturoi, accesibil pentru doi gorjeni. Unul a pierdut producția apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul