Prin caracterul său, reproductiv şi înmulţitor, semănatul poate fi uşor asemuit încropirii unei noi familii, în sensul că, înainte de căsătorie, tinerii şi părinţii lor pregătesc noua locuinţă, baza materială de început şi tot aşa trebuie tratat şi semănatul şi plantatul noilor culturi. Chiar se spune că seminţele trebuie aşezate pe un pat tare, cu o saltea moale şi acoperite cu o plapumă pufoasă. Desigur, casa noii familii poate fi transfigurată în arătura de bună calitate, de preferinţă executată din toamnă şi bine prelucrată de natură peste iarnă.
Dacă arătura este efectuată în primăvară, sigur ne vom aştepta la pierderi de recoltă din cauza nestructurării solului ca urmare a acţiunii îngheţ-dezgheţ şi a pierderii apei înmagazinată, mai ales sub influenţa evaporaţiei şi a vânturilor de primăvară. Nici lucrările agricole specifice acestei campanii nu pot diminua decât în mică măsură efectele negative ale arăturii de primăvară în comparaţie cu cea de toamnă.
Acum, că primăvara se anunţă a fi ploioasă, cu siguranţă vom avea o campanie de-a dreptul pompieristică, fiind nevoiţi să acţionăm în ferestrele de timp prielnice. Patul germinativ, patul tare, se prepară prin discuiri repetate, la adâncime cu 2–3 cm mai mare decât adâncimea de semănat, făcute numai atunci când solul este propice pentru această lucrare, adică are umiditatea necesară. Acest moment se poate stabili cu destulă acurateţe de către fermier dacă acesta ia în mână un bulgăre din parcelă şi pe drum îl lasă pe acesta să cadă liber de la înălţimea brâului său; dacă bulgărele se turteşte sau nu se sfarmă înseamnă că în primul caz solul are umiditate prea mare, iar în al doilea caz este prea uscat. În amândouă aceste situaţii se amână intrarea pe teren cu discul până când umiditatea solului devine propice acestei lucrări, adică până când bulgărele se va sfărâma în mai multe particule mici. Acesta este momentul optim pentru efectuarea lucrărilor necesare pregătirii unui bun pat germinativ.
Intrând pe teren cu utilajele pentru pregătire, nu atunci când acesta are umiditate prea mare, se va produce destructurarea şi tasarea solului, iar costurile materiale ale lucrărilor vor fi sporite ca urmare a creşterii rezistenţei solului la acţiunea organelor active ale utilajelor şi la înaintarea tractorului. Dacă se intră pe teren când acesta are umiditate prea mică, se va favoriza prăfuirea solului cu efect major în sporirea conţinutului de argilă care apoi va influenţa negativ gonflarea şi compactarea solului, ceea ce va înrăutăţi pătrunderea apei, aerului şi a rădăcinilor plantelor în sol şi, desigur, va diminua foarte mult recolta.
Pentru pregătirea patului germinativ, cea mai uzitată maşină agricolă este grapa cu discuri sau discuitorul. Această unealtă taie solul în felii, îl ridică, răsuceşte şi răstoarnă totodată cu efect benefic şi asupra uniformităţii terenului. Adâncimea de lucru a discului este cam de 12 cm, iar distanţa între organele active trebuie să fie de 17 – 19 cm. Trebuie urmărit la reglarea sa ca organele active ale bateriilor din spate să lucreze la jumătatea distanţei dintre organele active ale bateriilor din faţă. Acest lucru se verifică şi se reglează prin trasarea cu viteză mică şi discul aşezat complet pe sol a urmelor specifice pe un teren foarte tare (de regulă, un drum) şi măsurarea distanţei între aceste urme. Prin deplasarea spre dreapta sau stânga a bateriilor de organe active pe barele suport se realizează amplasarea corectă a lor. De urmărit ca în mijlocul discului să nu rămână fâşii de teren nelucrat ca urmare a depărtării prea mari între bateriile din faţă.
Grapele cu discuri trebuie să lucreze în agregat cu elemente de nivelare între care cel mai la îndemână sunt şinele grele, de tipul celor de cale ferată, care trebuie să depăşească cu 10 – 15 cm în stânga şi în dreapta lăţimea de lucru a discurilor. Adâncimea de lucru se realizează cu ajutorul trenului de rulare, iar orizontalitatea, paralelismul utilajului cu suprafaţa solului, se poate realiza prin punctul de cuplare a utilajului la bara de tracţiune a tractorului şi trebuie urmărit ca discul să nu lucreze cu partea din faţă mai sus căci bateriile din faţă vor lucra mai puţin adânc decât cele din spate, iar acestea din urmă vor crea un bilon la mijloc care, de fapt, doar va acoperi fâşia central neprelucrată sau prelucrată mai superficial de organele active ale bateriilor din faţă şi totodată va produce şi o denivelare a solului.
Deoarece discurile bateriilor din spate aruncă solul tăiat spre interior, cu această maşină agricolă se pot astupa rigolele realizate printr-o arătură la margine şi neastupate cu plugul. Este imperios necesar ca adâncimea de lucru a utilajelor agricole pentru pregătit patul germinativ să fie uniformă spre a asigura un semănat uniform şi ca adâncime de plasare a seminţelor.
De regulă, patul tare se realizează cu discul printr-o singură trecere, la adâncimea maximă. Peste un timp scurt, una – două zile, se execută pregătirea saltelei moi, tot cu discul, dar la o adâncime cu 2 – 3 cm mai mare decât adâncimea de semănat a culturii respective, prin cel puţin două treceri. Plapuma pufoasă, cea de la adâncimea de semănat, care trebuie să acopere seminţele, se realizează de regulă cu o altă maşină agricolă, combinatorul, care prin organele sale active vibratoare produce o şi mai puternică mărunţire a solului, deci o afânare mai mare care să întrerupă capilaritatea realizată cu discul, limitând ascensiunea apei din sol la nivelul seminţelor şi diminuând pierderea ei prin evaporare.
Cea de-a doua unealtă din componenţa combinatorului, grapa sau tăvălugul elicoidal, provoacă uşoara tasare a solului prelucrat, ceea ce face ca în sol să rămână puţine spaţii lacunare din care să se piardă apa şi în care rădăcinile plantelor să cadă pradă mucegaiurilor ce se dezvoltă aici. După ce a fost atins acest stadiu de pregătire a patului germinativ, într-un interval de 2 – 5 zile se va efectua semănatul. Timpul de repaus enunţat anterior este necesar pentru aşezarea solului, refacerea capilarităţii până la adâncimea de semănat şi încălzirea stratului superior şi astfel se asigură condiţii optime pentru noua cultură.
În această perioadă, practic nu ar trebui să existe timp de repaus, ci numai timp prelungit de lucru pentru realizarea lucrărilor de bună calitate şi încadrarea în momentul optim de semănat. Cultura de lucernă, la semănat, necesită încă două lucrări în plus, tăvălugitul înainte şi după semănat cu tăvălugul neted în agregat cu o grapă de mărăcini, spre a asigura o optimă punere în contact a seminţelor cu solul şi, totodată, spre a evita formarea unei cruste care ar împiedica o uşoară răsărire a plantelor firave de lucernă.
Dacă toate astea fi-vor respectate,
Restul vine de la sine apoi …
Ing. Ion VELICI
