Băran Claudiu, fiul viceprimarului PSD de la Țicleni, a fost externat, luni, din Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, la cerere, după ce sâmbătă dimineața, a fost victima unei agresiuni petrecute în incinta Casei Păstrăvarului, o pensiune cunoscută de pe raza comunei Peștișani. Tânărul, inculpat într-un dosar penal, se pare că a vrut astfel să evite noile complicații apărute, deoarece poliția a deschis, cum era firesc, un dosar penal în acest caz. Pentru a nu avea prea multe zile de spitalizare, pacientul Băran a preferat să se trateze acasă asta deși rănile sale sunt destul de serioase.
Tânărul de 37 de ani din Târgu-Jiu, susține IPJ Gorj, fiu al viceprimarului Pompilică Băran de la Țicleni, era cazat în această locație din Peștișani împreună cu un grup numeros de amici, toți pasionați de cursele pe teren accidentat cu ATV-urile. De altfel, turiștii și-au adus la pensiune și aceste mijloace de locomoție pe o platformă, dar, pe fondul consumului abundent de alcool, nu au mai apucat să le folosească, cel puțin vineri.
Între doi dintre cei cazați a izbucnit o altercație în cursul nopții continuată violent, sâmbătă dimineața, și finalizată cu o intervenție a unui alt grup din afara localității, chemat de primul agresat, în ajutor. În acest cadru, Claudiu Băran ar fi fost victima unei agresiuni individuale serioase, care a adus în zonă o ambulanță cu care victima a fost transportată la spital. Incidentul a fost anunțat la 112, motiv pentru care și poliția s-a autosesizat în această cauză și a întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
,,Pacientul a fost prezentat la UPU, pe 4 mai, drept victima unei agresiuni individuale. Acesta prezenta un traumatism de coloană lombară cu fracturi de apofize transverse care nu pun probleme de stabilitate a coloanei și cu o arsură în zona șoldului și a brațului drept, se pare în urma lovirii cu un par luat din foc. Starea pacientului este bună, iar luni a fost externat și a plecat acasă. A fost internat pe Secția Ortopedie la dr. Rădulescu”, a transmis, la cererea Gorjeanul, noul purtător de cuvânt al SJU Târgu-Jiu, Ion Borhină. În cauză se fac însă cercetări de către polițiști de la Poliția Târgu-Jiu.
ANAMARIA STOICA