
Un copil de nouă ani și tatăl lui, în vârstă de 48 de ani, au ajuns la spital, în urmă cu puțin timp, după ce au fost loviți de o mașină, în timp ce traversau regulamentar strada, pe trecerea de pietoni. Evenimentul rutier a avut loc pe Calea Severinului, din Târgu-Jiu. Șoferul care a provocat accidentul are 46 de ani și este din comuna Glogova.