Două autoturisme s-au ciocnit, ieri dimineață, pe raza localității Bîlteni. Primele verificări au arătat că unul dintre șoferi, cel care circula regulamentar, se afla sub influența băuturilor alcoolice. ,,Un tânăr de 23 de ani, din comuna Bîlteni, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66, din direcția Turceni către Rovinari, într-o curbă la dreapta a pierdut controlul volanului și a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un alt autoturism, care se deplasa din sens opus, condus de un tânăr de 26 de ani, din comuna Bîlteni. În urma impactului, ambii șoferi au suferit leziuni ușoare.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, iar în cazul celui de-al doilea conducător auto, rezultatul a fost de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.