

O fetiță de numai 9 ani și alte 2 persoane au fost
implicate, sâmbătă dimineață, într-un accident rutier care a avut loc în comuna
gorjeană Crușeț, satul Maiag.
O tânără de 20 de ani, din Crușeț, a pierdut
controlul mașinii pe care o conducea și a lovit un cap de pod. În autoturism se
mai afla o femeie, de 67 de ani, și o fată de 9 ani, ambele din localitate. În
zonă au intervenit o autospecială de pompieri, una SMURD și două ambulanțe din
cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj.
Victimele au beneficiat de îngrijiri medicale la
fața locului. Femeia de 67 de ani, a fost transportată la spital. Conducătoarea
auto nu consumase băuturi alcoolice. Poliția a deschis un dosar penal pentru
vătămare corporală din culpă.
Articolul Accident cu trei victime la Crușeț apare prima dată în Impact In Gorj.