Un
elicopter SMURD a aterizat, ieri, chiar pe Drumul Național 66 pentru a prelua o
fetiță rănită în urma unui accident. „Un tânăr de 26 de ani, din comuna
Țânțăreni, în timp ce conducea un autoturism pe DE 79 Țânțăreni, din direcţia
Filiași către Tg.-Jiu, încercând să evite o motocicletă care i-a ieșit in fată
de pe partea dreaptă a direcției de mers, a lovit din spate un autoturism, condus
de o tânără de 22 de ani, din comuna Brădești.
În
urma impactului, a rezultat rănirea a două femei de 50 și 20 ani, precum și a
unei minore de 2 ani“, a spus Miruna Prejbeanu, purtător de cuvânt al Poliției
Gorj.
Starea fetiței s-a agravat și s-a luat
decizia transportării cu elicopterul
Elicopterul
SMURD a aterizat pe partea carosabilă pentru a prelua femeia de 50 de ani, dar
starea fetiței de doi s-a agravat și s-a luat decizia transportării acesteia.
„Fetița
și femeia în vârstă de 20 de ani au primit primul ajutor calificat la fața
locului și au fost transportate cu ambulanțele la spitalul din Filiași.
Din cauza leziunilor grave, femeia în vârstă de 50 de ani a fost preluată de elicopterul SMURD Craiova, care a aterizat pe carosabil și a preluat-o pe femeie. Aceasta a fost transportată la spitalul din Craiova. În timp ce femeia era urcată în elicopter, starea fetiței s-a agravat și s-a luat decizia ca aceasta să fie transportată de elicopter. Cele două femei au fost transportate cu ambulanțele la spital“, a spus Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații Gorj.
Articolul Accident cu trei persoane rănite la Țânțăreni. Elicopterul SMURD a aterizat pe drum pentru a prelua o fetiță rănită apare prima dată în Impact In Gorj.