Două autoturisme au intrat în coliziune în localitatea Drăguțești. Șapte persoane aflate în cele două mașini au fost rănite și transportate la spital. „La fața locului s-au deplasat un echipaj pentru descarcerare din cadrul Detasamentului de Pompieri Tg-Jiu si doua echipaje din cadrul SAJ Gorj care au constatat că, în urma impactului, au rezultat două victime care aveau leziuni și care nu erau încarcerate si erau conștiente, intervenind-se pentru acordarea primului ajutor calificat. Pentru că alte 4 persoane care se aflau in cele doua autovehicule acuzau dureri si atacuri de panica, iar o persoana care a fost martor la eveniment a suferit un atac de panica, echipajele de interventie ai fost suplimentate deplasându-se de urgenta la fata locului alte 3 ambulante din cadrul SAJ Gorj si un echipaj SMURD din cadrul Detasamentului de Pompieri Tg-Jiu. Toate cele 7 victime au fost transportate la UPU Tg-Jiu pentru investigatii medicale suplimentare“, a spus Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.
Articolul Accident cu șapte victime la Drăguțești apare prima dată în Impact In Gorj.