Accident cu patru victime la Izvoarele din cauza unui șofer care a adormit la volan



Un grav accident de
circulație a avut loc, sâmbăta trecută în localitatea Izvoarele, din Plopșoru.
Patru persoane au ajuns la spital cu răni grave. Un bărbat de 42 de ani, din
comuna Amarastii de Jos, județul Dolj, ar fi adormit la volant, iar mașina a
pătruns pe contrasens și s-a izbit de un alt autoturism, condus regulamentar de
un bărbat de 45 de ani, din municipiul Târgu Jiu.

„În urma impactului a
rezultat vătămarea corporală a celor doi conducători auto, precum și a celor
doi pasageri din autovehicule, o femeie de 32 de ani, din Amarastii de Jos,
județul Dolj și un bărbat de 48 de ani, din Bălești, județul Gorj, care au fost
transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Din cauza stării de
sănătate, conducătorii auto nu au putut fi testați cu aparatul etilotest,
urmând ca la spital să le fie recoltate probe biologice de sânge, pentru
stabiliriea alcoolemiei. În cauza, polițiștii au întocmit dosar penal, în care
se continuă cercetările sub aspectul săvârșitii infracțiunii de vătămare
corporală din culpă“, a spus Victor Țuhașu, purtător de cuvânt al Poliției Gorj.

Articolul Accident cu patru victime la Izvoarele din cauza unui șofer care a adormit la volan apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul