Fostul primar al comunei Samarinești, Marian Ardeiu, nu s-a împăcat cu ideea că și-a pierdut mandatul din cauza animalelor pe care le deține în gospodărie.
Revocat din funcție în vara anului trecut, Ardeiu a contestat în instanță ordinul prefectului prin care a rămas fără mandat. A pierdut la Tribunalul Gorj, iar instanța superioară, Curtea de Apel Craiova, a dat, săptămâna trecută, decizia definitivă. „Menține hotărârea atacată. Respinge recursul. Definitivă”, se arată în minuta sentinței din 25 septembrie.
Ardeiu a devenit, între timp, consilierul personal al actualului primar interimar Gheorghe Jianu. „Domnul Ardeiu nu și-a pierdut serviciul din cauza unor probleme de la primărie. Dacă am în curte niște animale, nu înseamnă că sunt și incompatibil. Dânsul a crescut de mic copil cu animale și să te trezești scos din primărie din cauza asta… Uite că nu e așa. L-am luat ca și consilierul meu personal ca să continuăm proiectele pe care le avem în comună”, spune Jianu.
Reamintim că Agenția Națională de Integritate a constatat că fostul edil s-a aflat în stare de incompatibilitate începând cu data de 15 februarie 2012, întrucât a deținut, simultan, atât funcția de primar, cât și calitatea de comerciant persoană fizică, respectiv titular al Ardeiu Marian Întreprindere Individuală. „Sunt inginer zootehnist, cu ferma mi-am crescut copiii. Ce are vaca sau oaia mea cu primăria”, se întreba Ardeiu, la aflarea sentinței.