Pompierii gorjeni au fost solicitați să intervină noaptea trecută pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe raza comunei Licurici, satul Frumușei în care a fost implicat un autoturism care a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.
”Din primele verificări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că în timp ce un tânăr, de 20 de ani, din comuna Licurici, conducea un autoturism pe DN67B Licurici, într-o curbă ușoară la stânga a pierdut controlul volanului părăsind carosabilul și intrând în coliziune cu un copac.
În urma evenimentului atât șoferul cât și un pasager, de 18 ani, din aceeași localitate, au suferit leziuni și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, a reieșit faptul că tânărul de 20 de ani avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, suspendat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul pe drumurile publice de o persoană care are dreptul de a conduce suspendat” au transmis polițiștii gorjeni.
Articolul A pierdut control volanului și a intrat cu mașina într-un copac apare prima dată în Impact In Gorj.