A început programul de internship al Guvernului!


Programul de internship al Guvernului a luat startul, ieri, şi va dura până pe 13 septembrie, fiind destinat tinerilor români, studenţi sau absolvenţi ai unei universităţi din România ori din străinătate. Potrivit Executivului, tinerii interesaţi au astfel posibilitatea să se familiarizeze cu modul de lucru din administraţia publică centrală şi să aplice cunoştinţele dobândite în cadrul programelor de studii.Pe perioada programului, internii vor beneficia de o indemnizaţie lunară, în cuantum de 2.080 de lei brut, iar la finalul perioadei de internship vor primi un certificat din partea Guvernului şi, la cerere, o scrisoare de recomandare din partea coordonatorilor. Programul va include participarea internilor la discuţii şi întâlniri de lucru cu miniştri, secretari de stat, specialişti în diferite domenii de competenţă, precum şi la traininguri şi workshopuri tematice.
I.M.



Cititi tot articolul