A fost lansată cartea „Orașul eroilor. Bătălia de la Podul Jiului“



Aproximativ
200 de persoane au fost prezente vineri, 19 aprilie, la Muzeul Județean de
Istorie la lansarea cărții „Orașul eroilor. Bătălia de la Podul Jiului“, a
apărut sub semnătura viceprimarului municipiului Târgu Jiu, Adrian Tudor.
Printre invitați s-au numărat comandanții Poliției și Jandarmeriei Gorj, dar și
oameni de cultură și politici.

Cartea
prezintă un moment unic în istoria națională: lupta locuitorilor din orașul
Târgu Jiu, în 14 octombrie 1916, cu puternica armata germană și chiar succesul
de a întârzia pătrunderea inamică în partea de sud a țării. Lansarea de carte a
început cu intonarea Imnului Național, după care elevii de la Liceul de Arte au
prezentat o scenetă despre ororile războiului.

Profesorul
de istorie Gheorghe Nichifor, care semnează prefața cărții, a spus că volumul
reprezintă și o reaprindere a sentimentului național: „Lansarea acestei cărți
se face într-o atmosferă care vrea să ne scoată dintr-o atitudine de delăsare
patriotică tot mai evidentă în ultima vreme, ne apropie de o înțelegere mai
sacră a ceea ce înseamnă sufletul de bun român. Această carte ne îndeamnă să nu
uităm unde ne-am născut, la studiul istorii și la respectul nostru pentru cei
care au murit pentru ca noi să existăm astăzi ca români“.

Urmașii celor care au luptat la Podul
Jiului, prezenți la lansarea de carte

La
lansarea de carte au fost prezenți și urmași ai celor care au trăit
evenimentele de la Podul Jiului. Dan Găvan este strănepotul învățătorului
Grigore Popescu care a anunțat prima dată înaintarea trupelor germane. „Spre
sfârșitul vieții a considerat că este bine să scrie și să depună la muzeu
câteva fapte pe care le-a trăit. Este emoționant că istoria scrisă atunci de
niște oameni simpli o retrăim acum tot de către niște oameni simpli care suntem
urmașii acelora. Mi se pare extraordinară această devenire“, a spus Dan Găvan.

Două confruntări la Podul Jiului

Viceprimarul
Adrian Tudor a prezentat, cu ocazia lansări cărții, decorația acordată în anul
1933 de către regele Carol al II-lea municipiului Târgu Jiu. Autorul cărții a
subliniat faptul că în școlile din Gorj este nevoie ca elevilor să li se predea
istoria locală.

„În
14 octombrie 1916, La Podul Jiu au avut loc două confruntări: una la primele
ore ale dimineții și alta la orele amiezii, cea a civililor. Am mărturii și
documente care atestă acest fapt. (…) Cartea aceasta pe care am scris-o este
povestea noastră și fiecare dintre noi se mândrește cu ea. Astăzi pornește la
drum expresia «Orașul eroilor», pentru că fiecare târgujian trebuie să facă ceva
pentru ca lumea întreagă să știe că Târgu Jiu este orașul eroilor și acesta
este motivul pentru care Constantin Brâncuși ne-a lăsat în Târgu Jiu această
capodoperă extraordinară. (…) Sunt pasionat de istoria locală și îmi doresc
un lucru: istoria locală să se regăsească în programa școlară. Primii care
trebuie să știe de ce Brâncuși la Târgu Jiu a ridicat o Cale a Eroilor, ce s-a
întâmplat la Podul Jiu sunt elevii din Gorj. Ei vor pleca mai departe la
facultăți și

în
lumea întreagă, iar ei trebuie să spună tuturor că vin de acasă de la Brâncuși
și din «Orașul eroilor»“.

Articolul A fost lansată cartea „Orașul eroilor. Bătălia de la Podul Jiului“ apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul