Sute de persoane au participat, sâmbăta trecută, la înmormântarea directorului economic al Casei de Asigurări de Sănătate, Constantin Valeriu Cojocaru Buju. Cei prezenți erau afectați de cele întâmplate, mai ales că nimic nu anunța această tragedie.
Slujba de înmormântare a avut loc la Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel de pe Calea Eroilor. Valeriu Constantin Buju a fost înmormântat în Cimitirul Municipal din Târgu-Jiu.
A murit pe masa de operație
Valeriu Constantin Buju a murit la începutul săptămânii trecute chiar pe masa de operație a Spitalului din Bumbești Jiu. Acesta trebuia să sufere o intervenție de extirpare a vezicii biliare. La scurt timp după efectuarea anesteziei, pacientul a intrat în stop cardio-respirator. A fost resuscitat timp de o oră, dar fără rezultat.
Poliția a deschis o anchetă pentru moarte suspectă.
Articolul A fost înmormântat directorul Casei de Asigurări de Sănătate care a murit pe masa de operație apare prima dată în Impact In Gorj.