Un bărbat de 42 de ani, din Motru, a sesizat Poliția, pe 11 mai, cu privire la faptul că autori necunoscuţi i-ar fi spart luneta autoturismului pe care l-a parcat pe bulevardul Trandafirilor, din municipiu. Polițiștii au stabilit ieri, în urma verificărilor, că principalul suspect este un tânăr de 23 de ani, din Cătunele.
”În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere. La data de 5 iunie, în urma investigațiilor efectuate, poliţiştii au identificat un tânăr de 23 de ani, din comuna Cătunele, bănuit de săvârșirea distrugerii. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc fapta”, a declarat Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.