Garda de Mediu a intrat în șanț în fața Primăriei Cîlnic! – Verificare pozitivă, la Stejerei, autoritățile locale, obligate să ia măsuri


Reprezentanții Gărzii de Mediu Gorj s-au autosesizat, ieri, în legătură cu situația canalizării pluviale în care anumiți localnici din satul Stejerei, comuna Cîlnic, deversează propriile dejecții de la toaletele pe care le dețin în gospodărie. Comisarii au constatat realitatea din teren și i-au cerut primarului Vulpe să ia măsuri urgente de remediere a situației incalificabile.

După un eveniment nefericit, mașina în care se aflau comisarii intrând într-un șanț, autoturismul fiind scos la liman de niște localnici, s-a făcut totuși verificarea comisarilor de mediu în teren.
Localnicii susțin că acești comisari au constatat că lucrurile sesizate de cetățenii din Stejerei s-au confirmat, reprezentanții Gărzii de Mediu deplasându-se în teren alături de primarul Dumitru Vulpe. La fața locului, reprezentanții Gărzii i-au indicat edilului să ia măsuri urgente și să oblige cetățenii respectivi să-și facă fose ecologice pentru e eradica focarul de infecție din zonă.
A.STOICA



Cititi tot articolul