Pericol pe drumurile publice. O femeie și mai mulți bărbați, băuți la volan



Câțiva bărbați, dar
și o femeie au fost suprinși de polițiști în timp ce conduceau autoturismele după
ce au consumat băuturi alcoolice. Pentru că au pus în pericol pe ceilalți
participanți la trafic acestora li s-au întocmit dosare penale și au fost
transportați la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru
stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

Astfel, polițiștii
din cadrul Biroului Rutier – Poliția Municipiului Târgu Jiu au depistat un
bărbat, de 43 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un
autoturism, pe strada  Minerilor  din localitate, având o 
concentraţie de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea,
polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au depistat în trafic o femeie,
de 32 de ani, din comuna Alunu, judeţul Vâlcea, în timp ce conducea autoturism,
pe DJ 665 D Pociovaliștea, având o concentrație de 0,42 mg/litru alcool pur în
aerul expirat.

Totodată, polițiști
din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au oprit în trafic, pe DN 66 Cursaru, un
autoturism condus de un bărbat, de 51 de ani, din comuna Țânțăreni, iar în urma
testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,42  mg/l
alcool pur în aerul expirat.

În aceeași zi
polițiștii din cadrul Poliţiei Oraşului Tismana au oprit pentru control un
autoturism, condus de un bărbat, de 40 de ani, din oraşul Baia de Aramă,
județul Mehedinți, pe DJ 671 Padeș. În urma testării conducătorului auto cu
aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie de 0,45 mg/l alcool pur în aer
expirat.

La aceeași dată,
polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați de un
bărbat, de 69 de ani, din municipiul Târgu Jiu, despre faptul că i-ar fi fost
avariat autoturismul. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, ocazie cu care
au constatat că un bărbat, de 70 de ani, din municipiul București, în timp ce
conducea un autoturism, pe strada Mihai Cristian Oancea, din Târgu Jiu, ar fi
acroșat un alt autoturism are se afla parcat, rezultând doar pagube materiale.
În urma testării cu aparatul etilotest, a conducătorului auto a rezultat
o  concentraţie de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Iar polițiștii din
cadrul Secției 5 Poliție Rurală Rovinari au depistat în flagrant delict, un
bărbat, de 36 de ani, din orașul Rovinari, în timp ce conducea un autoturism pe
drumul comunal Rogojelu, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat
o concentrație de 1,47 mg alcool pur în aerul expirat.

Articolul Pericol pe drumurile publice. O femeie și mai mulți bărbați, băuți la volan apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul