Romanescu, un nou atac la adresa colegilor liberali.
Liderul de la municipiu susține că partidul din care face parte este lipsit de
viziune politică. Aplauzele pentru o campanie ca la carte le revin USR-iștilor
care câștigă simpatia edilului târgujian.
Liderul organizației municipale
faultează, din nou, partidul din care face parte. Marcel Romanescu își trimite
colegii să ia lecții de la USR-iști afirmând că liberalii nu știu să se promoveze
în rândul electoratului. „Campanie celor de la USR a fost o campanie inedită
dar la momentul acesta noi, toate formațiunile politice vechi,
trebuie să ne facem probleme. Pe de o parte să ne facem o strategie pe ceea ce
vrea cetățeanul, că le-am umplut cutiile poștale cu hârtii. S-a schimbat, lumea
e într-o continuă schimbare dar dacă nu gândim și nu avem o viziune vom ajunge
partide istorice. PNL-ul este partid istoric! Dacă nu vom veni în contrapartidă
cu ceva, la prezidențiale rezultatul este clar. Campania „door to door” s-a dus!
Cei de la USR au umplut rețele de socializare cu mesaje care au pătruns în
mintea omului. Pe de altă parte trebuie să ne hotărâm foarte clar: suntem în
opoziție sau guvernăm alături de PSD? Față de noi, USR a fost în opoziție, și-au
respectat targetul și la emisiuni și în dezbateri, noi-PNL, NU!”, a declarat
Marcel Romanescu.
Un
partid fără strategie
Romanescu își acuză colegii de partid că
nu au știut să facă niciodată campanie, în alegeri lucrurile mergând din inerție.
„Nu poți face performanțe în politică în condițiile în care nu ai o strategie.
Și, PNL la Gorj nu a avut niciodată o strategie! S-a mers de pe o etapă pe
alta. Avem mâine alegeri…hai, la treabă! Nu, trebuie o bază solidă, alegerile
din 2019 trebuia să fie baza alegerilor din 2020”, a mai declarat liderul PNL
Târgu Jiu.
Ori
Orban, ori Romanescu
Președintele PNL Târgu Jiu susține că nu
se teme de repercusiuni în urma declarațiilor acide făcute. Romanescu a cerut
de curând demisia liderului Ludovic Orban și spune că se așteaptă la o decizie
clară în privința celor semnalate. „Eu nu îmi doresc o ruptură în PNL însă,
mi-aș dori ca cei de la București să țină cont că și noi existăm și că am
obținut scorul de la cei din stradă. PNL-ul trebuie să fie onorat când are un
primar într-o localitate și să nu mă mai pună în situația în care m-a pus când
m-am întâlnit cu niște oameni inteligenți care mi-au spus: domn’ primar e
jenant ce se întâmplă! Eu cred că e timpul să fim bărbați politici, nu e loc de
delimitări, ori – ori. Ori pleacă Orban ori Romanescule, la revedere! Nu mai ești
membru PNL! Dar eu îmi asum tot ce am declarat și nu văd ce s-ar putea întâmpla
mai rău decât așa! Am un mare avantaj față de cei care stau ascunși, sunt
primar până în 2020!”, susține Romanescu.
Articolul Lider PNL: La Gorj PNL nu a avut niciodată o strategie! apare prima dată în Impact In Gorj.