Gorjeanca Stroescu Denisa Natalia, locul I la Campionatul Național de Atletism pentru juniori



Gorjeanca Stroescu Denisa Natalia, de 17 ani fostă atletă la SC Pandurii Târgu-Jiu, în prezent transferată la Clubul Dinamo din București, a participat la Campionatul Național de Atletism juniori 2 – juniori 3, etapa 1, unde s-a clasat pe locul I.

Competiția a avut loc vineri, în sala Lia Manoliu din Capitală iar eleva antrenoarei federale Liliana Năstase este campioană națională, după ce a luat locul I la probe combinate (garduri, suliță, înălțime, lungime, viteză 200, greute), susținute în două zile, pe 31 mai și 1 iunie.

Denisa şi-a început viaţa sportivă de la
trei ani, când s-a înscris la secţia dansuri moderne, de la Palatul Copiilor din
Târgu-Jiu. Pe atunci, lua parte la diferite evenimente şi spectacole organizate
cu ocazia sărbătorilor de Paşte sau de Crăciun.

Un an mai târziu participa la cursurile
de înot organizate de Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Gorj, fiind
antrenată de instructorul Laurenţiu Mândruţ. Acesta a fost cel care i-a
remarcat înclinaţia către sport şi a sfătuit-o să se înscrie la atletism,
neavând un spaţiu special amenajat pentru practicarea înotului la Târgu-Jiu. Era
cea mai mică din lotul pandurilor. O vreme, micuţa a cochetat şi cu baletul, la
cinci ani fiind înscrisă la Şcoala Populare de Artă din Târgu-Jiu, unde a luat
lecţii un an şi jumătate.

La 7 ani s-a înscris la atletism, iar
din 2010 este legitimată la CS Pandurii Târgu-Jiu. Din clasa I Denisa a
început să practice acest sport în Tg-Jiu, în paralel cu școala. A devenit
vicecampioană la doar 8 ani, iar de atunci se menține mereu pe podium.

Denisa Stroescu are zeci de medalii și sute de diplome, concurând în ultimul deceniu la nenumărate competiții de atletism pe care le-a câștigat cu ușurință.

Articolul Gorjeanca Stroescu Denisa Natalia, locul I la Campionatul Național de Atletism pentru juniori apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul