La Şcoala Primară Sura din comuna Slivileşti s-a desfăşurat vineri, 31 mai, o nouă activitate în cadrul proiectului de colaborare şi parteneriat cu Şcoala Postliceală Sanitară Omenia din Târgu-Jiu, intitulat ,,COPILĂRIE, DANS-JOC, BUCURIE”.
La Şcoala Primară Sura, copiii împreună cu cadrele didactice: Dragotoiu Maria, Giurgescu Ramona şi Curelea Anica-Adriana au pregătit un program artistic unde s-a pus în valoare frumuseţea anilor copilăriei prin cântec, dans şi o scenetă de teatru.
Alături de copii au fost şi îndrăgitele personaje Mickey şi Minnie care au dansat şi au cântat împreună cu aceştia pe parcursul întregii activităţi. La această activitate au fost prezenţi şi părinţii, care împreună cu cadrele didactice: Dragotoiu Maria, Giurgescu Ramona, Curelea Anica-Adriana, cursanţii şi conducerea Şcolii Postliceale Sanitare Omenia, au pregătit un moment festiv în care copiii au primit un tort de ziua lor, bucurie de care unii dintre copii nu au avut niciodată parte.
Prin bunăvoinţa profesor doctor Mălăescu Gheorghe Dan, împreună cu cursanţii şcolii postliceale sanitare Omenia, au fost strânse hăinuţe, jucării, cărţi şi alimente pentru a fi împărţite tuturor copiilor pentru împlinirea bucuriei lor.
Această activitate a fost un moment frumos şi reuşit cu o încărcătură emoţională mare care a făcut ca fiecare participant să-şi amintească de frumuseţea copilăriei, acest lucru fiind observat în lacrimile de bucurie care au fost văzute pe chipurile tuturor. Rezultatul final al activităţii a avut un impact deosebit făcându-i pe participanţi să îşi dorească în viitor şi alte noi activităţi.
A.S.