Ploaia a făcut ravagii în comuna Turburea. În urma unor vijelii, recoltele, dar și casele localnicilor din satul Poiana au fost grav avariate. Edilul se gândește să ceară ajutor dipă estimarea pagubelor.
Vremea rea face pagube mari în Gorj. Primele probleme au apărut în Turburea, unde casele localnicilor au fost inundate în urma unei ploi torențiale.
Probleme sunt și în alte localități, iar prognozele meteorologilor nu sunt deloc îmbucurătoare. Până sâmbătă la ora 10.00, Gorjul se va afla sub incidența unui Cod Portocaliu de vreme rea, cu ploi abundente și instabilitate atmosferică, temporar deosebit de accentuată. În cea mai mare parte a Munteniei și Dobrogei, nordul Olteniei, jumătatea de sud a Moldovei, precum și în zona Carpaților Meridionali și de Curbură, va ploua torențial. În special în estul și sud-estul țării vor fi vijelii, grindină de medii și mari dimensiuni și frecvente descărcări electrice.
Articolul VREMEA REA FACE RAVAGII. COD PORTOCALIU ÎN GORJ apare prima dată în Tele 3.