Leonida Belgher crede că din cauza lui Dan Vîlceanu, PNL n-a reușit să bată PSD în Târgu-Jiu, la alegerile europarlamentare din 26 mai.
Consilierul PMP, susținător al primarului Marcel Romanescu, îl critică de mai mult timp pe președintele PNL Gorj, pe care-l consideră ”un om duplicitar” și ar fi vrut ca șefii politici de la București să ia măsuri cu Vîlceanu.
Belgher ar fi vrut ca PSD să sufere o înfrângere și mai usturătoare la ultimul scrutin.
Belgher se laudă că a obținut cel mai mare scor din Gorj, pentru partidul său PMP, în comuna Alimpești, 17,16%. Ca număr de voturi, însă, Belgher nu este primul, adunând numai 140.
Comunele care au furnizat cele mai multe voturi pentru partidul lui Băsescu sunt: Bâlteni- 185, Bălești- 178 și Crasna- 158.