Agenţia pentru Protecţia Mediului Gorj a fost acţionată în instanţă de către ecologişti pentru autorizaţia de mediu a Termocentralei Rovinari. Noua autorizație permite ca termocentrala din Rovinari să funcționeze pe o perioadă nedeterminată.
Procesul se află pe rolul Tribunalului Bucureşti. „Am contestat în instanţă autorizaţia integrată de mediu emisă pentru Rovinari de către Autoritatea pentru Protecţia Mediului Gorj sub două argumente – standardele de emisii s-au modificat și nu au fost incluse, conform cerinţelor UE, și sub aspectul afectării biodiversităţii și mediului. (…) Până acum centrala de la Rovinari nici nu monitoriza mercurul – e drept, și din cauza costurilor mari. Dar noile standarde pentru 2021 ar trebui să se regăsească și în autorizaţia integrată de mediu, valabilă din decembrie 2018, pentru toată durata proiectului Rovinari. Însă noi nu le-am găsit, iar nici cele trecute nu respectă întru totul valorile cerute”, a declarat, pentru energynomics.ro, Alin Tănase, reprezentant al Greenpeace.
Argumentul legat de afectarea biodiversităţii are în vedere faptul că termocentrala Rovinari se află în apropierea unui sit Natura 2000 din coridorul Jiului. „Ba chiar ia apă din Jiu. De fapt, și alte centrale iau apă din Jiu și afectează calitatea râului. Or, în procedura de emitere a autorizaţiei trebuie să existe și un studiu de evaluare a impactului asupra mediului, pe care ei nu l-au făcut niciodată. Am vorbit cu specialiști care au constatat că există un impact asupra biodiversităţii din situl Natura 2000 – Rovinariul trebuie să demonstreze, prin acest studiu, că nu există”, a mai declarat Tănase.
Ecologiștii de la Greenpeace militează de mai mult timp pentru închiderea activităţii de producţie a energiei electrice bazată pe cărbune.
I.I.