Motivele pentru care pot avea loc accidente de proporții la CEO



Un
accident de proporțiile celui care a avut loc la cariera Alunu, din județul
Vâlcea, se poate produce și la carierele din județul Gorj din  cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO).
Bogdan Bejinaru, președintele Sindicatului Salariaților din CEO, a spus că sunt
două motive care pot sta la baza producerii unor avarii de asemenea proporții:
nerespectarea tehnologiei de lucru și lipsa reviziilor: „Un astfel de accident
poate avea loc și la CEO din două motive. Primul ar fi iresponsabilitatea
Guvernului manifestată prin întârzierea exproprierilor și scoaterea pădurilor
din circuitul silvic. Sunt cele mai mari probleme. Din cauză că nu se respectă
tehnologia de lucru se pot produce accidente. O a doua cauză este reprezentată
de faptul că nu s-au făcut investiții. Din anul 2012, funcționăm ca urmare a
investițiilor masive care se făceau la complexurile energetice Turceni și
Rovinari, dar și la SNLO. Din anul 2012 funcționăm doar cu cârpeli, pentru că
nu sunt fonduri“.

„Parlamentarii pun în pericol buna funcționare a Complexului“

O
altă mare problemă la CEO o reprezintă blocarea activității din cauza lipsei
fronturilor de lucru. „Au fost trase mai multe semnale de alarmă cu privire la
cariera Roșia. Liderul de sindicat de acolo a atras atenția că în două – trei
luni vor fi trimiși oamenii acasă dacă nu se face nimic în vederea
exproprierilor. Are dreptate! Nu s-a făcut nimic concret pentru a ajuta
Complexul Energetic Oltenia. Parlamentarii pun în pericol buna funcționare a
Complexului, prin indiferența pe care o manifestă. Problemele nu se pot rezolva
fără voință politică“, a mai spus Bogdan Bejinaru.

Articolul Motivele pentru care pot avea loc accidente de proporții la CEO apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul