Revista presei locale


Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Impact în Gorj: Întârzieri salariale la CEO. O parte dintre salariații Complexului Energetic Oltenia (CEO) și-au primit drepturile salariale cu întârziere. Abia ieri au intrat banii pe carduri. Președintele Sindicatului Solidaritatea 2013 de la Cariera Lupoaia, Nicu Bunoaica, a declarat că salariul trebuia dat în urmă cu patru zile, iar conducerea companiei energetice nu a anunțat nimic cu privire la aceste întârzieri. „Este vorba de chenzina întâi, care trebuia dată, conform Contractului Colectiv de Muncă, până pe data de 24. Banii trebuiau virați până acum“, a declarat sindicalistul.

Conducerea ALDE Gorj dă asigurări că niciun membru nu va pleca la un alt partid. Șefii liberal-democraților susțin că partidul nu se va destrăma în urma rezultatului slab înregistrat la alegerile europarlamentare, doar 4,2% la nivel național. Vicepreședintele Robert Filip declarat că organizația Gorj a obținut al doilea rezultat la nivel național, peste 11 %. „Eu voi continua la ALDE, pentru că sunt un om serios și de echipă, și nu cred că vreun om de la noi va pleca în stânga sau în dreapta, pentru că am sudat o echipă de oameni serioși. Din rezultatele pe care le avem sunt localități unde clar vor ieși primari ALDE, iar acest lucru nu poate decât să ne bucure. În rest, trebuie să analizăm să vedem ce e bine și ce nu e bine și să ne descotorosim de oamenii care nu au muncit sau care au făcut o altă politică“,a  declarat Filip.

Gorj Domino: Liberalii acuză: PSD-iștii au numit, ILEGAL, un tânăr din pepiniera partidului, director la o instituție care există doar pe hârtie. Situație paradoxală în Gorj, acuzată de liberali: vicepreședintele TSD, Valentin Nicolae Chepeneag, un tânăr din anturajul președintelui Mihai Weber, a fost numit director al Muzeului Național ”Constantin Brâncuși”din Târgu-Jiu, instituție care există doar pe hârtie, fiind înființată, prin lege, în urmă cu trei ani, dar care nu a funcționat niciodată. Liberalii susțin că Valentin Chepeneag a ajuns, ilegal, în funcția de director.

Pandurul: Probleme financiare la UCB. Salarii acordate parțial și restanțe către Finanțe. Situația este delicată la Universitatea ”Constantin Brâncuși” (UCB) din Târgu-Jiu. Instituția de învățământ superior are probleme financiare, drept pentru care înregistrează debite către bugetul de stat. Mai mult decât atât, angajații UCB nu și-au luat salariile integral luna aceasta, iar conducerea universității estimează că astfel de probleme vor exista și în următoarele luni. Din cauza problemelor financiare, Consiliul de Administrație al UCB a aprobat luna aceasta câteva măsuri de diminuare a sumelor nete de plată pentru salariile aferente lunii aprilie, dar și amânarea la plată a sumelor cu care sunt diminuate salariile nete, respectiv amânarea la plată a gradațiilor de merit, a creșterilor salariale din venituri proprii, precum și plata funcțiilor de conducere.

Gorjeanul: Pronunţarea sentinței în dosarul secretarului general al Guvernului, Toni Greblă, amânată. Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a României a amânat, luni, pronunţarea în dosarul secretarului general al Guvernului, Toni Greblă. Noul termen este 3 iunie. ,,S-a amânat pronunțarea. Dezbaterile au avut loc luni și s-a amânat pronunțarea pentru 3 iunie. Există posibilitatea să mai amâne”, a declarat Mihaela Greblă, avocatul și soția secretarului general al Guvernului. DNA a contestat decizia de achitare, care a fost luată și în cazul colegilor săi de dosar. Fost judecător al Curții Constituționale, Toni Greblă, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, în luna septembrie a anului 2015, fiind acuzat de trafic de influență, efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția în scopul obținerii pentru sine și pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, fals în declarații în formă continuată și constituirea unui grup infracțional organizat. Toni Greblă a negat însă de la început toate acuzațiile. Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis, în 2018, să-l achite pe Toni Greblă pentru toate infracţiunile de care îl acuzau procurorii.





Cititi tot articolul