Conducerea ALDE Gorj dă asigurări că niciun membru nu va pleca la un alt partid



Conducerea
ALDE Gorj susține că partidul nu se va destrăma în urma rezultatului slab
înregistrat la alegerile europarlamentare, unde s-a obținut doar 4,2% din
voturi. Robert Filip, vicepreședintele ALDE Gorj, spune că organizația Gorj a
obținut al doilea rezultat la nivel național. În Gorj, ALDE a fost votat de
peste 11% din gorjenii care au venit la urne. Robert Filip spune că nimeni nu
va pleca partid: „Eu voi continua la ALDE, pentru că sunt un om serios și de
echipă, și nu cred că vreun om de la noi va pleca în stânga sau în dreapta,
pentru că am sudat o echipă de oameni serioși. Din rezultatele pe care le avem
sunt localități unde clar vor ieși primari ALDE, iar acest lucru nu poate decât
să ne bucure. În rest, trebuie să analizăm să vedem ce e bine și ce nu e bine
și să ne descotorosim de oameni care nu au muncit sau care au făcut o altă
politică“.

„Unde am greșit trebuie să îndreptăm“

Primarul
de la Rovinari este mulțumit de rezultatul obținut: „Echipa de la Gorj a
demonstrat că în patru luni de zile a putu să facă un scor istoric pentru Gorj,
la care nu se aștepta nimeni. Le mulțumesc tuturor care au pus umărul la
această construcție și iată că Gorjul este locul doi pe țară. În ceea ce
privește scorul la nivel național trebuie să avem o ședință în această
săptămână și să vedem ce se întâmplă. Este un semn de întrebare pentru noi
pentru că sunt organizații de la care se aștepta să obțină scoruri mult mai
mari, care dețin foarte multe ministere și pârghii pentru a face bine oamenilor
ca apoi să le ceară votul. De aici încolo, unde am greșit trebuie să
îndreptăm“.

Articolul Conducerea ALDE Gorj dă asigurări că niciun membru nu va pleca la un alt partid apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul