Tensiune mare și-n PSD Gorj după lunea neagră cu cel mai mic scor înregistrat vreodată în alegeri, la nivel național, și arestarea lui Liviu Dragnea. Ion Bârcă, primarul care a obținut cel mai bun rezultat în Gorj, cere schimbări la deconcentrate și afirmă că Dragnea a fost executat politic. Cristian Toader Pasti, pe de altă parte, dă vina pe Dragnea pentru eșec.
Ion Bârcă este campionul alegerilor europarlamentare în județul Gorj. A obținut 58 de procente pentru PSD. Edilul din Turburea crede că partidul putea lua mai mult dacă directorii din deconcentrate își făceau treaba.
Bârcă vrea să fie făcută analiză serioasă la partid, iar cei vinovați să fie îndepărtați.
Primarul din Turburea crede că Liviu Dragnea a ajuns după gratii pentru că a fost executat politic de ”statul paralel”.
Cristian Toader Pasti vede altfel lucrurile. În 2018, imediat după condamnarea lui Liviu Dragnea la 3 ani și 6 luni de pușcărie, social-democratul cerea îndepărtarea sa din fruntea partidului. Pasti zice că și Pro România a rupt procente de la PSD, la europarlamentarele de duminică.
Pasti observă că PSD nu a fost capabil să contracareze ofensiva USR.
Toader Pasti pune tunurile și pe oficialii responsabili de diaspora, miniștri și ambasadori, după ce PSD a obținut numai 4% în afara țării.
În ceea ce privește Gorjul, Cristian Toader Pasti zice că aici social-democrații și-au făcut bine treaba, în contextul unui curent național anti-PSD.
Cosmin Pigui, primarul PSD din Peștișani, spune că PSD trebuie să se reformeze și să-și pună oameni imaculați la conducere. Ca și Ion Bârcă, este de părere că Liviu Dragnea a ajuns după gratii din cauza luptei cu ”statul paralel”.