Fată de 15 ani, răpită din Ţânţăreni. Răpitorii au fost prinși în câteva ore

Fată de 15 ani, răpită din Ţânţăreni. Răpitorii au fost prinși în câteva ore




O fată de 15 ani a fost răpită duminică seara de cinci bărbați, iar polițiștii au reușit să-i prindă în doar câteva ore. Trei dintre indivizi au fost reținuți, iar față de alți doi minori care ar fi participat la răpire, oamenii legii nu au luat deocamdată nici o măsură.

Răpirea tinerei a avut loc duminică seară în localitatea Ţânţăreni, Gorj și a fost anunțată la 112 de tatăl fetei. Polițiștii au acționat rapid, prinzându-i pe răpitori care o urcaseră într-o mașină, mergând către județul Dolj, relatează Agerpres.

„În seara zilei de 26 mai a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu Cărbuneşti au fost sesizaţi prin apelul 112, de către un bărbat de 36 de ani, din comuna Ţânţăreni, despre faptul că persoane necunoscute ar fi luat-o cu forţa pe fiica sa minoră, în vârstă de 15 ani şi au plecat cu un autoturism spre judeţul Dolj. Având în vedere cele sesizate, la nivelul IPJ Gorj a fost constituită o echipă operativă, formată din poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Gorj şi Poliţiei Oraşului Târgu Cărbuneşti, care, din cercetările efectuate în cauză, au reuşit cu operativitate identificarea, atât a minorei, cât şi a celor cinci bănuiţi, fiind trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 28 şi 32 de ani şi doi minori, de 15, respectiv 17 ani, toţi din comuna Ţânţăreni”, informează IPJ Gorj.

Cei trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților în vederea emiterii mandatelor de arestare preventivă.

Citește și: Tolo: Încă un nevinovat intră la închisoare. Liviu Dragnea, condamnat la 3 ani și 6 luni cu executare!

 

Post-ul Fată de 15 ani, răpită din Ţânţăreni. Răpitorii au fost prinși în câteva ore apare prima dată în Libertatea.ro.



Cititi tot articolul