PNL a pierdut alegerile la Târgu Jiu la un procent în urma PSD. Primarul liberal, Marcel Romanescu, susține că este mulțumit cel puțin în ceea ce privește participarea la vot


Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a pierdut la un vot alegerile europarlamentare în municipiu. Astfel, PSD a obținut în fieful lui Marcel Romanescu 23,81%, iar PNL 22,61%. Edilul s-a declarat totuși mulţumit de numărul mare de participanţi la scrutin şi la referendum şi a spus că rezultatul PNL la Târgu Jiu a fost influenţat şi de evoluţia Alianţei USR-PLUS care a scos un scor bun şi în judeţ şi la nivel naţional, în raport cu aşteptările de dinainte de scrutin.

Marcel Romanescu nu credea că sunt posibile rezultatele de duminică. Primarul spune că e un procent bun pentru Târgu Jiu şi că nu îşi face probleme în privinţa alegerilor prezidenţiale din acest an şi a celor locale de anul viitor.

Vox 1 Marcel Romanescu


Romanescu susține că dacă ar fi avut un candidat de la Târgu Jiu pe lista de candidaţi de la alegerile europarlamentare rezultatul ar fi fost unul şi mai bun. Edilul spune că pe listele suplimentare a fost înregistrat un număr crescut de alegători, peste 3.500 de voturi. În timp ce partidele au adus oameni să voteze în municipiu, Romanescu spune că voturile PNL sunt doar ale târgujienilor, iar la locale nu se va putea vota pe liste suplimentare.

Vox 2 Marcel Romanescu

În opinia lui Marcel Romanescu, era nevoie de implicarea mai accentuată a organizaţiei locale. În acelaşi timp în ultimii ani a avut loc o împărţire a votului între mai multe formaţiuni politice. La Târgu Jiu a existat un vot care a mers către USR – PLUS şi către Pro România, care l-a avut candidat pe deputatul de Gorj, Victor Ponta.

Vox 3 Marcel Romanescu

Rezultatele scrutinului electoral arată că în municipiul Târgu Jiu PSD a obținut 23, 81%, urmat de PNL cu 22,61%, USR 18,14%, PRO România 14,36%, PMP 7,44% și ALDE cu 6,54%.  Rezultate pe județ clasează tot PSD  pe primul loc cu 31,70%, în timp ce PNL a obținut 24,06%, USR 11,40%, PRO România 10,23%, PMP 6,11% și ALDE 11,42%.



Cititi tot articolul