Vineri, 19 aprilie 2019, în Sala de întruniri a Muzeului Judeţean «Alexandru Ştefulescu», din Târgu-Jiu, s-a desfăşurat Simpozionul omagial «IOSIF KEBER», prilejuit de împlinirea a trei decenii de la înălţarea la cer a marelui pictor, care s-a născut şi a fost un trăitor pe meleagurile Gorjului. Prin strădania domnului prof. Dr. Ion Mocioi, autorul cărţii «Pictorul IOSIF KEBER – o monografie ilustrată», dar şi în organizarea Muzeului Judeţean GORJ, a Bibliotecii Judeţene «Christian Tell», a Asociaţiei cercetătorilor şi autorilor de carte gorjeni «Alexandru Doru Şerban», a Liceului de Muzică şi Arte Plastice «Constantin Brăiloiu» şi a Asociaţiei Cultul Eroilor «Regina MARIA», manifestarea s-a bucurat de un real succes şi de aprecieri meritate, în faţa celor prezenţi fiind prezentate comunicări interesante care au scos în evidenţă semnificaţia deosebită a picturii lui Iosif Keber şi locul important al marelui artist în constelaţia prestigioasă a culturii şi a vieţii spirituale a Gorjului şi a ţării noastre. Din partea administraţiei publice judeţene şi municipale au participat, printre alţii, domnul prof. dr. Gheorghe Nichifor, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Gorj şi domnul viceprimar, Adrian Tudor, domnul vicepreşedinte Gheorghe Nichifor apreciind faptul că prof. dr. Ion Mocioi este un om atent preocupat de a scoate la lumină personalităţile marcante ale Gorjului, Iosif Keber fiind o personalitate emblematică ce sălăşluişte adânc în sufletul gorjenilor, pentru ca la rândul domniei sale, domnul viceprimar, Adrian Tudor să sublinieze faptul că dr. Ion Mocioi se preocupă să lupte pentru valorile locale, mai ales că Iosif Keber este o «legendă vie» a municipiului, motiv pentru care administraţia municipală va discuta şi speră că va stabili tipărirea a o sută de exemplare ale monografiei illustrate, pentru activităţi de protocol.
“Sunt mândru că pictorul Iosif Keber a avut încredere în mine să-mi lase întreaga operă, după ce-şi pierduse soţia şi fiul”
Printre cei care au prezentat comunicări interesante, pot fi menţionate, mai întâi doamna prof. Daria Haidău-Ionescu, directorul Liceului «Constantin Brăiloiu», care a menţionat că a dat numele «Iosif Keber» unui atelier de pictură din liceu, ca un semn de aleasă preţuire a remarcabilului artist, iar doamna prof. dr. Elena Cornoiu, care a prezentat comunicarea: «Impresii privind opera lui Iosif Keber», a mărturisit că a parcurs cu mare interes această carte, care a făcut cunoscute meleagurile Gorjului la nivel naţional şi internaţional, dăruindu-le oamenilor o operă de mare valoare.
Domnul lector univ. dr. Vasile Fuiorea, de la Universitatea «Constantin Brâncuşi» din Târgu-Jiu şi cadru didactic la Facultatea de Teologie din Craiova, preşedintele Filialei Târgu-Jiu a UAP din România, a prezentat comunicarea: «Arta lui Iosif Keber, pictura dedicată sacrului», în care a reiterat că spaţiul cultural al Gorjului îi este profund recunoscător marelui pictor, de aceea, devine tot mai necesar să construim, în continuare, o artă inspirată de către Iosif Keber, a cărui pictură a sacrului pare desăvârşită prin ştiinţa culorilor expresive.
Domnul jurist şi scriitor, Florian Vaideianu a prezentat comunicarea «Studiile pictorului Iosif Keber» şi a mărturisit că se simte mândru de a-i fi contemporan marelui autor de carte, Ion Mocioi, cel care a adus în lumină şi personalitatea unui pictor gorjean prin naştere, cel care, ca şi marele Brâncuşi, a frceventat cursurile Şcolii de Arte Frumoase din Bucureşti.
În comunicarea sa, «Înaintaşii familiei pictorului Iosif Keber», Preacucernicul Părinte, prof. dr. Nicuşor Viorel Popescu a pornit de la aprecierea că dr. Ion Mocioi este un fervent susţinător al lucrurilor frumoase, iar Iosif Keber, prin opera sa, realizează o percepţie deosebită a divinului în viaţa umană, asemănându-l pe artist cu teologul-filosof Nicolae Steinhardt, fiindcă în picturile sale excelează portretele extrem de expresive, la care se adaugă valoarea unei picturi neobizantine aşezată pe un pilon autentic românesc.
Domnul prof. dr. Albinel Firescu, muzeograf, şeful secţiei de Artă şi Etnografie a Muzeului Judeţean a prezentat comunicarea: «Viziunea lui Iosif Keber asupra satului tradiţional românesc», în care a menţionat că în pictura artistului se poate vorbi şi despre o predominanţă a imaginii satului, cu diferite momente ale vieţii şi ale muncii sătenilor, aşa cum erau ele la vremea respectivă.
Doamna Dorina Cioplea-Văduva, muzeograf de artă la Muzeul Judeţean, cea care a îndeplinit şi delicata misiune de a fi moderatorul manifestării, a prezentat comunicarea: «Valoarea documentară a operei lui Iosif Keber», în care a subliniat că lucrările artistului omagiat dau senzaţia unor creaţii familiare, dar pline de profunzime, mai ales că artistul era inspirat de tot ceea ce îl înconjura.
Domnul Viorel Surdoiu, redactor al Bibliotecii Judeţene «Christian Tell» a atras atenţia asupra faptului că spiritul pictorului Iosif Keber poate fi desluşit şi prin cărţile pe care acesta le-a citit, fiindcă în biblioteca personală avea peste 6.000 de volume, iar în faţa creaţiilor pictorului Keber eşti invitat să meditezi asupra sensului vieţii şi al morţii! Domnul prof. univ. dr. Moise Bojincă, de la Universitatea «Constantin Brâncuşi» din Târgu-Jiu a prezentat comunicarea: «Iosif Keber – personalitate de prestigiu a culturii gorjene», în care a apreciat la superlativ cartea domnului dr. Ion Mocioi, un estetician care cultivă simbolistica imaginilor pictorului Keber, aducând la timpul prezent o valoare a culturii gorjeneşti şi româneşti, motiv pentru care trebuie să vedem viaţa ca pe o ordine socială umanizată, în care avem nevoie de mai multă cultură, fiindcă lucrările pictorului Iosif Keber trezesc imagini sugestive în mentalul nostru.
Domnul prof. dr. Zenovie Cârlugea s-a pliat pe ideea aprecierii de ansamblu a cărţii profesorului dr. Ion Mocioi, ca o viziune integratoare asupra spaţiului şi timpului.
“Iosif Keber este un artist plin de sensibilitate, pe care trebuie să-l înţelegem”
În cadrul simpozionului au mai fost menţionate şi alte comunicări care vor fi incluse în volumul omagial, printre acestea numărându-se comunicările: «Contribuţia lui Iosif Keber la dezvoltarea picturii bisericeşti în Oltenia» (lect. Univ. dr. Ion Sorin Bora, de la Facultatea de Teologie din Craiova), «Poezia lirică a lui Iosif Keber» (conf. univ dr. Ion Popescu Brădiceni, UCB, Târgu-Jiu), «Memorii – Iosif Keber» (Carol Landh), «Probleme privind restaurarea picturii lui Iosif Keber» (Ştefan Strâmtu, pictor restaurator), la care se adaugă, desigur, alte comunicări anunţate ulterior.
La finalul manifestării, prof. dr. Ion Mocioi a prezentat în cuvinte păstrunse de o adâncă emoţie comunicarea: «I-am cunoscut pe pictorul Iosif Keber şi familia lui», dar, pentru că mărturisirile domniei sale sunt mult mai elocvente, vom reda câteva spicuiri dintre aceste sensibile mărturisiri: “Sunt mândru că pictorul Iosif Keber a avut încredere în mine să-mi lase întreaga operă, după ce-şi pierduse soţia şi fiul şi mă bucur că am contribuit la punerea lui în valoare! M-a socotit «copilul» său, iar după zeci de ani de muncă, pot spune că prin această carte, m-am «achitat» de datoria faţă de părintele meu spiritual!
Iosif Keber este un artist plin de sensibilitate, pe care trebuie să-l înţelegem şi ca o personalitate deosebită! L-am văzut plângând, când se simţea singur, după cei şi-a pierdut pe cei apropiaţi. În ultimii zece ani, a trăit ca un om sărac, uneori cânta la flaut şi plângea! A fost un om credincios şi un pictor al sacrului, fiindcă în bisericile pe care le-a pictat, parcă îi simţi prezenţa. Anul acesta se împlinesc 95 de ani de la naşterea fiului său, Adrian Keber, care era un mare talent şi care picta la fel de inspirat ca şi tatăl său.Ar trebui ca speciaştii în artă sacră să se ocupe mai mult de personalitatea lui Iosif Keber, care este înmormântat în cimitirul Bisericii Siseşti, din nordul Municipiului Târgu- Jiu”, a încheiat comunicare sa şi lucrările simpozionului, domnul prof. dr. Ion Mocioi!.
PS. După încheierea Simpozionul omagial «IOSIF KEBER», în aceeaşi Sală de întruniri a Muzeului Judeţean Gorj, a fost lansată în cadru festiv şi Cartea Domnului viceprimar Adrian Tudor Drăghici: «Oraşul eroilor. Bătălia de la Podul Jiului», Edit. Măiastra, Târgu-Jiu, 2018
Profesor, Vasile GOGONEA