Un oraș fără investitori este un oraș fără viitor


Prin deplasările făcute prin țară am văzut două fețe ale
României. Am văzut acea față frumoasă, prin care știm să ne promovăm, să
atragem investitori, să construim de la zero, dar din păcate am văzut și acea
față a României pierdută de timpurile actuale, acea față a României fără
infrastructură, fără viitor, cu comnue sau orașe pe cale de dispariție, sau pe
unde viața curge mult prea lent.

Sunt conștient că un rol esențial în dezvoltarea unei
comunități o au investitorii, indiferent dacă aceștia sunt din acea localitate,
autohtoni, sau sunt din afara ei.

Dacă tot vorbim de investitori, sau cum să-i atragem, ar
trebuie să avem un plan bine stabilit, un plan de care să ne ținem, nu să-l
punem doar pe hârtie și să-l uităm într-un birou.

 Din punctul meu de
vedere, în primul rând, nu trebuie să existe diferențe între investitorii
autohtoni și cei care vin din afară. Trebuie să existe clar un echilibru.
Discutam cu un consilier local, din Vestul țării, care a propus un proiect prin
care indiferent de investitor facilitățile fiscal oferite de administrația
publică locală erau la fel, facilități oferite în funcție de valoarea
investiției și a numărului de angajați.

În același timp, consider ca ar trebui stabilite întâlniri
trimestriale sau semestriale cu mediul de afaceri din orice localitate, pentru
a vedea clar ce probleme sunt și modul în care acestea pot fi rezolvate,
deoarece un mediu de afaceri sănătos reprezintă locuri de muncă și siguranța
zilei de mâine.

Tot mai des aud la televizor ideea de parc industrial sau
cum să atragem investitori. Răspunsul este destul de simplu, iar eu îl văd așa:

– pentru a fi competitiv cu alte orașe din țară trebuie să
existe o strategie integrată de dezvoltare a orașului, prin care să știi unde
te afli, să știi unde vrei să ajungi și, nu în ultimul rând, să știi cum să
ajungi acolo. În funcție de aceste aspecte îți poți construi o ofertă pentru
investitori…trebuie să știm cum să ne ”vindem”, lecție de marketing;

– în al doilea rând trebuie să ne gândim ce putem oferi ca
oraș, în ce zonă putem aduce investitori, dacă în zona respectivă sunt
utilitățile necesare, iar în cazul în care nu sunt să le aducem…să pregătim
terenul;

– un factor important îl are resursa umană existent pe piața
muncii. Din acest punct de vedere, trebuie analizat clar ce resursă umană
există pe piață, să vedem clar dacă această resursă umană ar dori să se
recalifice pe alte meserii, să le fie oferite cursuri gratuite, iar în cadrul
liceelor din oraș și a universității să apară acele profile de care
investitorii au nevoie;

– un alt pas, foarte important, este stabilirea unei liste
cu invetitori din alte zone ale țării, sau din afară, ale căror profiluri de
activitate pot fi adaptate reursei umane existente pe piață muncii;

– tot pentru atragerea de investitori ține foarte mult și
modul în care ne promovăm: mape de prezentare, filmulețe tip promo de câteva
minute, broșuri în care să se speficie pe scurt: ce avem în plus față de alte
orașe, indicatorii generali ai zonei, starea economică a orașului, distanța
față de marile orașe, infrastructura (drumuri, căi ferate), informații
societăți comerciale (număr societăți comerciale active, cifră de afaceri,
companii de construcții locale, informații defalcate pe domenii de activitate),
preturi terenuri, preturi chirii, situația impozitelor, prețuri utilități și
transport public, nivel educațional, infrastructura de formare și pregatire
profesională, nivelul salarial (minim, maxim) și lista poate continua. Tot aici
am putea prezenta anumite povești de succes ale unor firme locale care au
reușit prin investițiile făcute în oraș;

– ultimul și cel mai important pas, după ce avem lecția bine
făcută, este acela de a ne urca în mașină și să mergem noi la ușa lor, nu să
vină ei la ușa noastră.  Să vadă ca
suntem interesați de ei, să vadă că vrem altceva, să vadă că suntem deschiși.
Referitor la acest aspect îmi spunea cineva că s-ar putea să nu ne deschiă
ușa…corect, se poate întâmpla și asta…dar din câte știu eu orice casă are și geamuri.

Un oraș fără investitori, idiferent dacă sunt autohtoni sau
din afară, este un oraș fără viitor.

Articolul Un oraș fără investitori este un oraș fără viitor apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul