Vinde pixuri și calendare pentru a avea ce să mănânce



Salvatorii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Gorj i-au întins o mână de ajutor unui tânăr bolnav, care a fost crescut în centrul de plasament. Mariean Roberto-Nelu suferă de astm bronșic cronic sever, dar și de epilepsie. De asemenea, acesta nu vede cu un ochi. Angajații de la ISU Gorj i-au donat o sumă de bani, pe care tânărul oropsit de soartă a promis că o va păstra pentru efectuarea unei operații.

Povestea lui Mariean a fost prezentată pe pagina de Facebook a ISU Gorj, iar acțiunea face parte din campania umanitară „Dăruiește și tu!”:

Astăzi, l-am cunoscut pe Mariean!

Mariean are 31 de ani și de la vârsta de un an a crescut la Casa de copii! Mariean nu cerşeşte, ci munceşte şi el cum poate! Vinde pixuri și calendare pentru a se întreține.

Pentru că este foarte bolnav, Mariean primește o pensie de 370 lei pe lună pe care trebuie să-i împartă în așa fel încât să-i ajungă o lună întreagă! Cei mai mulți dintre acești bănuți se duc pe medicamente!

De dormit, doarme la Centrul Social de Urgentă pentru Persoanele Fără Adăpost – Casa Iris din Tg-Jiu, unde a găsit înțelegere și are, într-un colțișor, un pat al lui. De mâncat, mănâncă pe unde apucă!

A încercat să-și caute familia, dar a aflat că este singur pe lume. Părinții lui au murit! Nu-și poate găsi un loc de muncă din cauza faptului că suferă de epilepsie, astm bronşic cronic sever și, ca și cum astea n-ar fi de ajuns, cu ochiul drept nu vede deloc!

A venit pe la noi să ne vândă pixuri și calendare pentru că, zice el: “Dacă nu vând nimic, nu mănânc nimic!”

Ne-a povestit toată viața lui! Rămâi cu gura căscată! Îți dai seama că problemele tale sunt de domeniul penibilului când îl asculți pe el.

I-am cerut numărul de telefon ca să mai ţinem legătura. Nu are telefon. A avut, dar a făcut o criză de epilepsie pe stradă şi până să-l observe cineva şi să cheme ambulanţa, telefonul i-a fost furat. Am zis să punem mână de la mână și să-l ajutăm! I-am cumpărat un telefon şi o cartelă să-l mai întrebăm din când în când cum se mai descurcă şi să-l mai ajutăm şi noi cu ce putem. Am mers cu el la bancă şi i-am băgat câţiva bănuţi în cont. Cuantumul a câteva pensii. În acelaşi cont în care lună de lună primeşte pensioara lui. Nu umblă cu bani la el de frică să nu-i fure cineva. În fiecare zi merge la bancă şi virează în cont banii pe care îi face din vânzarea pixurilor şi a celendarelor.

Ne-a spus că banii pe care i-am dat o să-i folosească pentru a se opera la ochi!

«Vă mulţumesc din suflet! Vă mulţumesc pentru bănuţi! Acum o să mă duc să mă operez pentru că dacă rămân fără vedere nu mă mai pot întreţine!». Săptămâna asta este Săptămâna Mare! În fiecare zi a acestei săptămâni o să încercăm să găsim oameni care au nevoie de ajutor şi o să încercăm să-i ajutăm! Încearcă şi tu!“.

Articolul Vinde pixuri și calendare pentru a avea ce să mănânce apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul