Un lucrător care se afla în șomaj tehnic a fost depistat de către reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) pe un şantier din comuna Baia de Fier. „Un bărbat aflat în şomaj tehnic a fost depistat, în urma unui control, desfăşurând activitate în comuna Baia de Fier, pe şantierul unei agropensiuni. De asemenea, angajatorul a fost sancţionat cu amendă în sumă de 20.000 de lei“, se arată într-un comunicat de presă al ITM Gorj.