Angajaţii Prefecturii Gorj vor asigura permanenţa la instituţie în ziua alegerilor europarlamentare şi a referendumului pentru justiţie. Corina Belteu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Gorj, a declarat că cel puţin un funcţionar se va afla la sediu pentru a da o mână de ajutor în cazul în care vor apărea probleme care vor necesita intervenţia Instituţiei Prefectului.
În general, obiectivul este ca toate secţiile să fie deschise la timp şi să asigure materialele necesare şi personalul pentru buna desfăşurare a procesului electoral. Misiunea autorităţilor va începe abia după închiderea scrutinului. Preşedinţii secţiilor de votare vor trebui să aducă buletinele de vot la Târgu Jiu şi toate materialele electorale, respectiv ştampilele de vot.
Vox 1 Corina Belteu
Alegătorii pot afla la ce secţie sunt arondaţi şi unde pot vota accesând și internetul. Este vorba de siteul registrulelectoral.ro. Aici, pe baza codului numeric personal şi a numelui de familie, se poate afla secţia la care alegătorul este arondat. Persoanele care nu se află în localitatea de domiciliu pot vota pe listele electorale suplimentare separate. Acestea vor fi atât pentru alegerile europarlamentare, cât şi pentru referendum.
Vox 2 Corina Belteu
Există posibilitatea ca cetăţenii cu probleme grave de sănătate şi care nu se pot deplasa sau sunt în zone izolate să poată beneficia de urna mobilă. Este necesară o solicitare scrisă, care trebuie depusă la secţia cea mai apropiată, în cursul zilei de sâmbătă. Astfel că doi membri ai secţiei de votare se vor deplasa cu urna mobilă la locul de unde a venit solicitarea.
Vox 3 Corina Belteu
Duminică, urnele se vor deschide la ora 7.00 și se vor închide la ora 21.00, când se va încheia procesul de vot.