Campanie a polițiștilor pentru prevenirea fraudelor electorale


Polițiștii gorjeni au ieșit, ieri, în stradă pentru a-i informa pe cetățeni cu privire la prevederile legale care au legătură cu desfășurarea unor alegeri corecte duminică, 26 mai. Agenții au mers în Piața Centrală și au discutat cu oamenii despre riscurile la care se supun dacă votarea se face altfel decât prevede legislația în vigoare. Nici „tentațiile” pe care ar putea să le ofere politicienii și nici votul multiplu nu au fost subiecte ocolite în discuțiile cu oamenii, alegătorii spunând că vor merge la vot și nu vor lăsa pe altcineva să voteze în locul lor.„Nu dau buletinul la nimeni. Sunt femeie bătrână, nu am avut probleme cu legea până acum și vreți să am acum la 71 de ani. Eu merg la vot. Nu vreau să ajung la pușcărie așa că o să votăm cum e corect. O să mă duc la alegeri că e secția de votare lângă mine. Sunt din Tismana și stau aproape de căminul cultural din sat și acolo sunt alegerile”, a spus o pensionară, care, întrebată fiind dacă știe pentru ce sunt alegerile de duminică a precizat că „pentru mărirea pensiilor”. Au fost însă și oameni care nu păreau atât de convinși că alegerile vor fi corecte în totalitate.„În România e posibil orice, mai puțin să voteze altcineva în locul meu. Merg eu să votez, îmi iau buletinul cu mine și n-are cine să voteze în locul meu. Mă aștept la orice, dar cât timp actul de identitate e la mine nu cred că pot să apară alte probleme. Știu că sunt alegeri pentru europarlamentari și pentru referendumul cu corupția și o să merg la vot, desigur”, a spus bărbatul.În discuțiile cu oamenii legii simplii alegători au pus și problema modului în care pot semnala diverse probleme sau chiar incidente la care ar putea să asiste din întâmplare.
Pentru că numărul 112 ar putea fi foarte aglomerat cu alte urgențe, alegătorii au cerut și alte telefoane la care să poată semnala eventualele incidente. „Cred că de la Prefectură sau de la secțiile de votare ar trebui afișate numere de contact.
Chiar și de la Poliție să fie numere ca să putem suna în caz de se ivește vreo problemă. Ce facem, căutăm pe internet atunci unde să sunăm? Ar fi bine ca la fiecare secție să fie afișate aceste numere pentru a putea anunța cât mai repede”, a spus o localnică, polițiștii recomandându-i să folosească 112 în caz de urgență. Infracțiunile electorale prevăzute de Codul Penal sunt multiple și sunt sancționate fie cu amenzi, fie cu închisoarea de până la 3 ani. Împiedicarea exercitării drepturilor electorale, coruperea alegătorilor pentru a vota sau a nu vota într-un anumit fel, dar și frauda la vot prin votul multiplu sau fără a avea acest drept ori prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot se sancționează cu închisoare cuprinsă între 6 luni și 3 ani. Și folosirea unui buletin de vot fals sau a unui act de identitate falsificat se pedepsește la fel. O amendă se aplică în cazul în care este violat secretul votului prin orice mijloace. Falsificarea documentelor birourilor electorale ori înscrierea pe listele electorale ale unor persoane care nu figurează pe acestea se pedepsesc și ele cu închisoare de până la 5 ani, se mai arată în informațiile pe care polițiștii le-au transmis gorjenilor.
Gelu Ionescu



Cititi tot articolul