O comisie de specialiști va analiza dacă sunt îndeplinite condițiile pentru redeschiderea Transalpinei


O comisie formată din specialişti va urca la finalul acestei luni pe Transalpina pentru a analiza dacă şoseaua poate fi redeschisă. DN 67C Rânca-Obârşia Lotrului este închis din toamna anului trecut, ca urmare a ninsorilor şi a cantităţilor mari de zăpadă de pe carosabil. În urmă cu trei săptămâni, Secţia de Drumuri Naţionale Târgu Jiu a decis să înceapă lucrări de deszăpezire pe tronsonul pe care îl administrează.

Potrivit conducerii Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale, mai este de deszăpezit un tronson de peste 3,5 kilometri din cea mai înaltă şosea din ţară. Aceasta trece pe la cota 2.145 de metri în Pasul Urdele. De altfel, utilajele au trecut dincolo de Pasul Urdele şi au ajuns aproape de limita cu judeţul vecin. Stratul de zăpadă este în continuare în diferite cantităţi pe Transalpina, însă creşterea temperaturilor în timpul zilei contribuie la diminuarea acestuia.

Angajaţii de pe utilajele de deszăpezire mai au la dispoziţie nouă zile pentru a se încadra în termenul de finalizare a lucrărilor de îndepărtare a zăpezii de pe drumul naţional. După ce şoseaua va fi complet curăţată, comisia de specialişti de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova şi Poliţia Rutieră va ajunge la Rânca şi va face o deplasare pe Transalpina, pe tronsonul care acum este închis. Comisia de specialişti este  și cea care va decide dacă sunt întrunite condiţiile pentru reluarea traficului auto pe Tansalpina.



Cititi tot articolul