Dan Vîlceanu crede că Marcel Romanescu a spus ce avea pe suflet și că e bine cum a procedat, aseară, la întrunirea electorală cu șefii de la București, de la teatru.
Deși a fost atacat dur pentru modul în care a stabilit candidatul la Primăria Târgu-Jiu, în 2016, liderul PNL Gorj nu vrea să reacționeze. Din contră, Vîlceanu zice că Romanescu este ”un om pe care-l prețuiește” și că nu vrea să-și discute colegii din partid la radio.
Primarul liberal Liviu Cotojman spune că la ședința de marți seară, „s-au depănat amintiri care ar trebui îngropate în trecut”. Edilul speră să fi fost ultimul episod al războiului Vâlceanu-Romanescu, care durează de vreo 3 ani.
Bogdan Bejinaru, secretarul general al PNL Târgu-Jiu, îi dă dreptate și susține afirmațiile lui Marcel Romanescu. Zice că, în general, liderii Opoziției din Gorj au fost niște ”blatiști care s-au mulțumit cu firimituri”.