Materialele
și diverse echipamente folosite de braconierii piscicoli au fost distruse,
ieri, de către lucrătorii Agenției Județene a Vânătorilor și Pescarilor
Sportivi (AJVPS) Gorj. Este vorba de opt kilometri de setcă, dar și de alte
echipamente. „Acțiunea de distrugere a materialelor și echipamentelor folosite
de braconieri se desfășoară anual. Este vorba de plase, pripoane, bărci
improvizate în cauciucuri de mașină. Am avut opt kilometri de plasă tip setcă
monofilament, în scădere față de anul trecut, când am avut 12 kilometri.
Majoritatea plaselor au fost găsite în zona barajului Turceni-Plopșoru“, a
precizat Claudiu Fiu, vicepreședinte AJVPS Gorj.
Materialele au fost confiscate într-o perioadă de un an
Materialele folosite de braconieri au fost confiscate în decursul unui an de zile. „Materialele distruse au fost confiscate în perioada iunie 2018 – aprilie 2019. Unele fac parte ca obiecte delicte în cadrul unor dosare penale, care s-au încheiat“, a explicat Claudiu Fiu.
Articolul Echipamentele braconierilor, distruse prin incendiere apare prima dată în Impact In Gorj.