Despre tema eliberării la Brâncuşi! – Interviu cu domnul prof. univ. dr. Andrei MARGA, Dr.h.c.mult. personalitate proeminentă a vieţii sociale şi politice, fost ministru al Educaţiei Naţionale şi fost ministru de Externe al României – ,,Personal, apăr interpretarea operei lui Constantin Brâncuși, ca o năzuință de eliberare”!


-Rep. Domnule Ministru, iată că aţi venit la Sărbătoarea prin care se omagiază personalitatea lui Constantin Brâncuşi, dar, şi la festivitatea deschiderii Centrului «CONSTANTIN BRÂNCUŞI», aflat sub egida Universităţii patronate de către genialul artist al meleagurilor gorjeneşti şi al României, cel care a încununat cu măistrie actul creaţiei!
-A.M. În primul rând, le mulţumesc recunoscător celor care m-au invitat la această festivitate, iar, pentru început, vreau…



Cititi tot articolul