Ca la noi, la nimeni – Vorbele urâte marca Iohannis PNL, faptele bune ale lui Dragnea PSD!


Sărbătorim astăzi, chiar dacă este o zi de marți – cea cu trei ceasuri rele! – Sfinții Împărați, întocmai ca Apostolii, Constantin și mama sa Elena. Tocmai de aceea, le dorim acelora care poartă frumoasele prenume de Constantin și Elena, din inimă, un sincer La mulți ani!, fericire și sănătate în viață că-s mai bune decât toate.
M-a apucat tristețea, ca să nu zic scârba, auzindu-l pe gălăgiosul Preș. Klaus Werner Iohannis cum ataca cu atâta ură viscerală PSD și pe liderul acestuia – Liviu Dragnea. Lipsa lui de argumente l-a condus la o afirmație de toată jena, lăudând summit-ul de la Sibiu care-a făcut și a dres. Ce? Un mare nimic, așa cum tot un mare nimic a realizat El în mandatul ce se încheie anul acesta. Chermeza de la Sibiu a costat statul român multe milioane de euro, bune pentru altceva. La care n-a invitat nici prim ministrul României, Viorica Dăncilă, aceea care trudise pentru organizarea acestuia. Vreme în care încheiase și peste 97 de dosare cu probleme europene, asigurând o președinție rotativă fără reproș. Și Iohannisul mai are tupeul să pună întrebarea: „Ați văzut dumneavoastră vreun pesedist la summit-ul de la Sibiu?” Uitând că El nu invitase primul-ministru al României, nici pe președintele Senatului și nici pe președintele Camerei Deputaților! I-am văzut, în schimb, pe invitații Sică mandolină și acoliții săi din fruntea Noului PNL, membri ai Partidului Popular European ca și Musiu Werner Santa Klaus!
La început de săptămână, adică luni, 20 mai 2019, am avut două surprize. Una mai puțin plăcută prin asurzitoarele minciuni ale Noului PNL Iohannis vehiculate de o portavoce stridentă pe ulițele comunei Peștișani.
A doua surpriză a fost, recunosc, una extrem de plăcută. Liviu Dragnea s-a săturat de jignirile venite cu preponderență dinspre Iohannis, Noul PNL și imundul USR! Așa că nu mai răspunde provocărilor unor nemernici ce știu doar să înjure. Din lipsă de idei și de programe electorale în preajma alegerilor europarlamentare. Și trece la fapte.
Astfel, liderul social-democraților Liviu Dragnea a declarat că: „Vom demara rapid un program național de repopulare a Dunării și a Deltei Dunării cu puieți de crap, somn, șalău”.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, promite investiții majore în domeniul piscicol.
„Acum câteva zile am promis că voi ajunge împreună cu ministrul Daea la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru piscicultură de la Nucet(județul Dâmbovița, n.m. I.P.). Și astăzi am fost acolo alături de presă pentru că am vrut să arăt că România are un potențial uriaș și în acest domeniu. În urmă cu o săptămână am văzut cu toții scandalul peștelui infestat adus din alte țări și care este pus pe masa românilor. În piețele din Occident nu se poate vinde așa ceva, pentru că e pușcărie curată. Și ce s-au gândit ei? Că la români merge, hai să le dăm lor!
Dacă mergi în piața de pește, găsești crap românesc din Belgia, este crap românesc din Spania, caras din Italia, avem toate soiurile de pește, numai din România nu, în condițiile în care România are un bazin hidrografic cu un potențial inimaginabil. La acest moment, peștele este singurul animal crescut în fermă care nu beneficiază de nici o subvenție, compensație, schemă de minimis. A venit timpul să relansăm și piscicultura oameni buni!
Nu în ultimul rând, trebuie să gândim un ajutor pentru procesul de decolmatare constantă. Procesul de colmatare se produce din cauza aducerii de către fluviu de aluviuni colectate pe mii de kilometri, așadar este un proces continuu, vom gândi și alte măsuri pe care vrem să le aplicăm în cel mai scurt timp pentru că vrem să arătăm că România poate aduce pește și pentru asta vom construi acest program național pentru pește!
Pentru că România merită mai mult și românii merită să mănânce românește!!”, a scris Liviu Dragnea pe Facebook.
ION PREDOȘANU

P.S. Tot ieri, adică luni, 20 mai 2019, PSD anunță că va depune în cel mai scurt timp proiectul care interzice exportul de bușteni. Practic, de la votarea și promulgarea acestei legi România va exporta numai lemn prelucrat. (Ion Predoșanu)



Cititi tot articolul