ANULARE! Omul și locul, la concursurile de șefi de secție ai SJU Gorj! Comisii interne, alese pe sprânceană, în timp ce proiectele de management sunt ascunse publicului


Simulacru, acesta este cuvântul care se află pe buzele a nenumărați medici din SJU Târgu-Jiu, care au sesizat public faptul că vacantarea și scoaterea la concurs a posturilor de șefi de secție au câștigătorii deja cunoscuți. În spital se vorbește de comisii interne aranjate, de lipsă de transparență și de o motivație absurdă, până la urmă, a organizării acestor competiții, care nu prea sunt competiții, între doctori. Nemulțumiții au anunțat că la vizita ministrului Sănătății în Gorj, deja amânată de două ori, vor pune problema noilor contracte de management, ce se vor semna cu SJU doar de persoane agreate de actuala conducere a unității medicale. Consilierul județean Victor Banța cere CJ Gorj anularea concursurilor pe motiv că sunt ,,ilegale” și chiar ,,imorale”.

Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu fierbe la propriu, după ce o parte a medicilor au sesizat și reclamă public faptul că posturile de șefi de secții scoase la concurs de unitatea medicală ar urma o procedură de formă, pe posturi înscriindu-se doar câte un candidat. De fapt, lipsa de concurență la viitoarele concursuri impune și o comisie formală, ce va fi formată la nivel de spital, fără universitari ori membrii aduși din afara unității spitalicești, structurile urmând a fi formate din apropiați ai candidaților care s-au înscris în cursă pentru funcțiile de conducere de la SJU.

Formalitate de concurs ori concurs de formalitate?!
Mai mult, proiectele de management ale candidaților, viitori șefi de secții, nu sunt postate pe site-ul spitalului, pentru a se vedea și comenta viziunea, cu siguranță precară, a unora dintre cei care vor să conducă în următorii ani părți importante din spitalul județean.
Dacă mai punem la socoteală că procedura de scoatere la concurs ale posturilor de șefi din SJU au la bază doar semnarea unui contract de management cu noua conducere a spitalului, act care se întinde pe o singură pagină, starea de tensiune din spital este mai mult decât plauzibilă.
De altfel, singurii care au semnat contractul de administrare cu Gigel Capotă, managerul spitalului județean, sunt răposatul dr.cardiolog Lupescu și dr.Vasile Mălăiuș, șeful Secției Gastroenterologie.

Consilierul județean Banța cere anularea concursurilor
Pe motiv că nu se respectă procedura legală precizată în art.185 al.10 din Legea 95 republicată, consilierul județean liberal Victor Banța a solicitat Consiliului Județean Gorj, pe 17 mai 2019, anularea concursurilor din SJU, mai exact pentru cele 27 de posturi de șef secție, laborator și asistenți șefi ai spitalului județean. ,,De când este Capotă manager mai mult de jumătate dintre concursuri au fost realizate prin transfer eludându-se instituția concursului”, a spus, ieri, Victor Banța.

SJU anunță că a urmat procedura legală
La finalul săptămânii trecute, conducerea SJU Târgu-Jiu a postat pe site-ul propriu o informare, semnată de managerul Gigel Capotă, prin intermediul căreia oficialii spitalului se apără în problema concursurilor contestate din unitatea medicală. Se explică astfel că procedura de concurs ar urma pașii legali, lucru contestat însă de consilierul județean Banța, luni. ,,Se observă din informarea pe care SJU a publicat-o pe site-ul propriu că angajații săi de la juridic nu au habar de lege și oferă un răspuns public lamentabil și pe lângă subiect, cu confuzii grave.
Se confundă actul administrativ care se numește hotărârea Consiliului Județean cu actul administrativ, dispoziția președintelui CJ Gorj”, a completat Banța care așteaptă un răspuns de la conducerea județului legat de solicitarea sa. Până atunci însă, concursurile, deși contestate de medici ai SJU Gorj, își continuă traseul firesc.
ANAMARIA STOICA



Cititi tot articolul