Deputatul Mihai Weber, concluzii după vizitele premierului Dăncilă și ale miniștrilor, weekendul trecut, la Gorj.
Uzina Mecanică Sadu va primi sumele necesare retehnologizării, în maximum o lună de zile, susține deputatul. Noile echipamente ar urma să sosească, însă, până la sfârșitul anului viitor, procedura de achiziție fiind de durată.
Precizările vin după ce, sâmbătă, ministrul Economiei, Niculae Bădălău, a vizitat fabrica de armament promițând o finanțare de 200 de miliarde de lei vechi.
În ceea ce privește viitorul Complexului Energetic Oltenia, Mihai Weber susține că, la guvern, se ia în calcul inclusiv realizarea mixului energetic prin fuziunea sau absorbția dintre Complexul Energetic Oltenia și Hidroelectrica.
Ca și premierul Viorica Dăncilă, Mihai Weber promite că vor fi emise noi hotărâri de guvern pentru deblocarea carierelor miniere rămase sau în pericol de a rămâne fără fronturi de lucru. Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș ar fi promis și în prezența liderilor sindicali, la Rovinari, că a semnat deja documentele necesare emiterii de noi acte normative.
Mihai Weber vine cu un scurt comentariu după ce presa locală a relatat că premierul Viorica Dăncilă ar fi fost huiduit, duminică, la Novaci, la “Urcatul oilor la munte”. Liderul PSD zice că a fost o tentativă firavă a câtorva oameni de a crea o atmosferă ostilă.