Premierul Viorica Dăncilă se va afla sâmbătă într-o vizită în judeţul Gorj. Aceasta va ajunge la Rovinari şi la Târgu Jiu. La Rovinari este programată o vizită la termocentrala din oraş şi la o carieră minieră.Tot sâmbătă se vor afla în judeţ ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, care va vizita spitalele din Bumbeşti Jiu şi Târgu Jiu. Pintea a anunțat ieri, după ședința de Guvern că are rezultatele Corpului de Control, pe care le va prezenta în cadrul vizitei pe care o va face mâine la Târgu-Jiu. Sorina Pintea a afirmat, de asemenea, că este foarte nemulțumită din cauză că primește în continuare reclamații legate de Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu, iar mâine va anunța măsurile pe care le va dispune în cazul unității spitalicești. Este posibil ca o parte din oficialii care vor ajunge în mâine în județ să rămână şi duminică pentru a participa la Festivalul pastoral „Urcatul oilor la munte“ de la Novaci. La Gorj și-au mai anunțat vizita și ministrul Economiei, al Apelor și Pădurilor, dar și cel al Agriculturii.