Bărbatul reținut după ce și-ar fi incendiat mașina, pus sub control judiciar


Bărbatul de 39 de ani, din Dolj, cercetat de polițiști pentru distrugere, după ce și-ar fi incendiat mașina, pentru a induce în eroare firma de asigurări, a fost eliberat după o noapte petrecută în arestul IPJ Gorj. Judecătorii au respins propunerea de arestare preventivă formulată de procurori și au dispus punerea suspectului sub control judiciar. Acesta a fost încătușat după ce le-a spus polițiștilor că autoutilitara ar fi luat foc în mers. ,,La data de 13 mai, polițiști din cadrul Poliției orașului Novaci au fost sesizați, prin apelul 112, de un bărbat de 39 de ani, din comuna Brădești, județul Dolj, cu privire la faptul că autoutilitara pe care o conducea a luat foc în mers. Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că bărbatul ar fi incendiat cu intenție autoutilitara, cu care se deplasa pe DJ 665 Săcelu, în vederea obținerii despăgubirilor de la societatea de asigurări cu care avea contract CASCO. În urma incendiului autoutilitara a ars în proporție de 100%, iar conducătorul și pasagerul, în vârstă de 34 de ani, nu au suferit leziuni, nefiind puse în primejdie alte bunuri sau persoane. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.



Cititi tot articolul