A fost prelungit termenul pentru valorificarea tomatelor produse în spații protejate. Fermierii mai au timp să valorifice producţia până pe data de 15 iunie


Guvernul a decis prelungirea termenului privind valorificarea tomatelor în spații protejate, în vederea accesării subvențiilor acordate de Ministerul Agriculturii. Alin Petrică, director adjunct în cadrul Direcției pentru Agricultură Gorj, a declarat că măsura a fost luată din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile din această primăvară. A plouat foarte mult şi anumite categorii de lucrări agricole nu au putut fi realizate. De asemenea, temperaturile scăzute au împiedicat dezvoltarea plantelor aşa cum se aşteptau fermierii. Alin Petrică a declarat că termenul limită era stabilit iniţial până pe 30 mai, însă data limită pentru valorificarea producţiei a fost astfel prelungită acum cu încă două săptămâni. Reprezentantul Direcţiei pentru Agricultură Gorj a precizat că în zilele următoare pe pieţele din Târgu Jiu vor apărea la vânzare primele tomate produse la nivel local, în solarii.

Vox 1 Alin Petrică


În judeţul Gorj sunt înscrişi în prima etapă a acordării ajutorului de minimis la tomate un număr de 16 fermieri. Aceştia vor trebui să vândă marfa până la data de 15 iunie. Din verificările efectuate până acum în solarii de către angajaţii Direcţiei pentru Agricultură, la majoritatea producătorilor, roşiile sunt aproape coapte şi acestea vor fi trimise spre comercializare în marketuri şi în pieţe. Cantitatea minimă de tomate valorificate pentru a beneficia de subvenţia acordată de Ministerul Agriculturii este de 2 tone.

Vox 2 Alin Petrică

Reprezentanţii Direcţiei pentru Agricultură Gorj se aşteaptă ca în etapa a doua a programului să se înscrie mult mai mulţi fermieri din judeţ. În acelaşi timp, administraţia centrală a anunţat că și cuantumul subvenţiei la tomate va fi majorat de la 3.000 la 6.000 de euro.



Cititi tot articolul